VESTE ŞOC de la METEO! Când apare soarele?
Vineri, vremea va fi în general frumoasă, exceptând zonele joase de relief, unde local cu precădere dimineaţa şi noaptea se vor semnala ceaţă şi nebulozitate joasă stratiformă, informează Administraţia Naţională de Meteorologie, potrivit Mediafax.
Cerul va fi variabil, cu înnorări şi pe arii restrânse precipitaţii slabe, predominant sub formă de ninsoare, mai ales ziua, în Maramureş şi în zona Carpaţilor Orientali. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte, cu rafale ce pot depăşi 50 km/h pe creste, unde va spulbera zăpadă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 2 şi 9 grade, iar cele minime, mai scăzute decât în noaptea precedentă, se vor încadra de la -13...-11 grade în estul Transilvaniei până în jur de 2 grade în Dealurile de Vest.
LA BUCUREŞTI:
Vineri, vremea va fi apropiată de normalul termic specific acestei perioade din an. Mai ales la începutul zilei şi noaptea va fi ceaţă sau nebulozitate joasă stratiformă. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 4...6 grade, iar cea minimă de -4...-2 grade.
LA MUNTE:
Vineri, vremea va fi în general frumoasă, dar rece în orele nopţii. Cerul va fi variabil, cu înnorări şi izolat precipitaţii slabe, predominant sub formă de ninsoare, mai ales ziua în zona Carpaţilor Orientali. Vântul va avea intensificări, cu viteze la rafală ce pot depăşi 50 km/h pe creste, unde va spulbera zăpadă. Valorile termice diurne vor creşte uşor faţă de intervalul precedent în Carpaţii Occidentali, iar în restul zonei montane nu se vor modifica semnificativ.