MENIU

Vreme neașteptată în weekend. Câte grade vor fi

Nu scăpăm de ploi nici în weekend. Cu toate acestea, temperaturile vor fi ridicate, mercurul din termometre ajungând chiar și la 29 de grade Celsius. 

VREMEA SÂMBĂTĂ

Sambata, vremea va fi în general instabilă. Vor fi averse, însoțite de descărcări electrice, la început în regiunile intracarpatice, unde și valorile termice vor marca o scădere, apoi din orele amiezii și în restul teritoriului. Ploile vor avea și caracter torențial, local se vor cumula cantități de apă însemnate și vor fi căderi de grindină. Vântul va avea intensificări în majoritatea zonelor, îndeosebi în timpul ploilor și izolat va putea lua aspect de vijelie, conform Realitatea TV.

Temperaturile maxime se vor încadra între 17-18 grade in nord-vest și 29 de grade la Giurgiu si Calarasi.

In Bucuresti, instabilitatea atmosferică va fi în creștere începând de după-amiază și se va manifesta prin înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Dimineata vor fi 11-12 grade si la amiaza, in jur de 27 de grade.

VREMEA DUMINICĂ

Duminica, vremea va fi ușor instabilă. Local vor mai fi averse și descărcări electrice în centrul, sudul țării și la munte și izolat în rest. Izolat vor mai fi condiții de grindină. Vântul va avea intensificări la munte, în regiunile estice și sud-vestice și izolat în rest. Temperaturile maxime, în scădere față de sambata în estul și sud-estul țării, vor fi cuprinse între 16...17 grade în nordul Modovei și 26...27 de grade în Oltenia și sudul Munteniei. Dimineața, în zonele joase vor fi condiții de ceață.

In Bucuresti, vremea va fi ușor instabilă. Cerul va fi temporar noros, iar după-amiaza și seara, vor fi ploi de scurtă durată și descărcări electrice. Dimineata, 12-14 grade si la amiaza, in jur de 25 de grade.

Mai multe articole despre:
meteo vremea prognoză meteo vremea weekend