Temperaturile scad treptat. Cum va fi vremea până în 22 aprilie în întreaga țară
Vremea se va menține deosebit de caldă până în jurul datei de 12 aprilie, după care temperaturile vor scădea treptat. Cu toate acestea, maximene nu vor coborî mai jos de 12-15 grade Celsius.
TRANSILVANIA
Media regională a valorilor termice diurne va crește de la 21 de grade în prima zi de prognoză, până la 24 de grade în 12 aprilie. După această dată se anticipează o scădere treptată, astfel media maximelor termice, va ajunge la 15 grade în jurul datei de 19 aprilie, iar ulterior, la sfârșitul intervalului se va încălzi ușor, la valori de 17...18 grade. Media temperaturilor minime va fi de 4...5 grade în primele două dimineți, când în depresiuni vor mai fi valori sub limita de îngheț, apoi în perioada 11 – 16 aprilie, media acestora va fi de 6...8 grade. După acest interval, nopțile vor fi mai răcoroase, cu minime termice, în medie de 3...4 grade, potrivit REALITATEA TV.
În prima săptămână de prognoză va predomina o vreme frumoasă, iar ploi locale de scurtă durată se vor semnala în jurul datei de 13 aprilie. În a doua săptămână de prognoză, instabilitatea va fi în creștere și mai ales în perioada 16 – 18 aprilie vor fi ploi pe arii mai extinse și, posibil, cantități însemnate.
MUNTENIA
Temperaturile maxime vor marca o creștere ușoară în primele trei zile, astfel că, mediate la nivelul întregii regiuni, vor atinge valori de 22 de grade, după care vor fi în scădere treptată până în data de 16 aprilie când se vor înregistra aproximativ 16 grade. Spre finalul intervalului vor înregistra o ușoară creștere, spre medii de 19...20 de grade. Minimele nocturne vor debuta cu mici variații, în medie de 5...7 grade, dar vor înregistra o creștere în intervalul 11-14 aprilie când vor atinge valori medii în jurul a 8 grade. După 16 aprilie vor scădea la valori de 5...6 grade.
Probabilitatea de apariție a ploilor, pe arii restrânse și în general slabe cantitativ, va fi mai ridicată în intervalul 13 – 22 aprilie.
OLTENIA
Valorile termice diurne vor continua să crească ușor până în data de 12 aprilie, astfel că media regională va fi de 22 de grade, însă după această dată vor reveni la valori de 20 de grade în data de 14 aprilie, apoi vor scădea semnificativ până în 19 aprilie când se vor situa în jurul a 16 grade. Finalul de interval va fi marcat de o încălzire ușoară. Minimele nocturne vor avea mici variații în primele zile când vor avea o medie de 6...8 grade, însă în intervalul 11 – 13 aprilie vor fi în creștere, spre 8...10 grade. Până în 17 aprilie vor fi în scădere treptată, dar ulterior se vor menține staționare până la finalul intervalului, la valori în medie de 6 grade.
Probabilitatea de precipitații va fi redusă în primele zile din interval, însă după data de 11 aprilie aceasta va fi în creștere, astfel încât până în 22 aprilie vor fi condiții de ploaie aproape în fiecare zi.
MOLDOVA
Până în data de 13 aprilie, media valorilor termice diurne va fi de 20...22 de grade, caracterizând o vreme caldă pentru această perioadă. După această dată se anticipează o scădere treptată, astfel media regională a maximelor termice, va ajunge la 14...15 grade în jurul datei de 19 aprilie, iar ulterior, la sfârșitul intervalului se va încălzi ușor, la valori de 17...18 grade. Media temperaturilor minime va fi în jur de 6 grade în primele două dimineți, apoi în perioada 11 – 14 aprilie, media acestora va urca la 8...9 grade. După acest interval, nopțile vor fi mai răcoroase, cu minime termice, ce pot scădea sub 4...6 grade.
În prima săptămână de prognoză va predomina o vreme frumoasă, iar ploi pe arii restrânse se vor semnala în jurul datei de 13 aprilie. În a doua săptămână de prognoză, dar mai ales în perioada 16 – 18 aprilie, probabilitatea pentru ploi va fi ridicată.
DOBROGEA
Valorile termice vor avea mici variații în primele patru zile din interval, astfel încât maximele se vor situa în medie regională între 14 și 16 grade, iar minimele între 6 și 8 grade. În intervalul 13 – 16 aprilie maximele vor marca o scădere până spre valori de 12 grade, apoi vor crește din nou spre medii de 16 grade. Temperaturile minime se vor menține în jurul a 8 grade până în data de 14 aprilie, apoi și acestea vor scădea, spre 6 grade în data de 16 aprilie. În a doua parte a intervalului de prognoză vor reveni la medii de 8 grade.
Până în data de 13 aprilie nu vor fi precipitații, apoi condițiile de ploaie vor fi tot mai ridicate, cu probabilitate mai mare de apariție a acestora în intervalul 16 – 22 aprilie.
BANAT
În prima săptămână de prognoză, vremea va fi caldă pentru această perioadă, cu o medie regională a valorilor maxime de 22...25 de grade și de 10...12 grade a celor minime.
După data de 15 aprilie se prognozează o scădere de temperatură, până la valori termice apropiate de mediile multianuale, respectiv, maxime ce vor atinge în medie aproximativ 18 grade și minime de 6...8 grade.
Va ploua slab și pe arii restrânse în 10 aprilie, dar și în zilele de 12 și 13 aprilie, când vor fi mai ales averse. În a doua jumătate a intervalului, proababilitatea de apariție a ploilor va fi ridicată și izolat îndeosebi în perioada 16 – 18 aprilie vor fi posibile și cantități mai însemnate.
CRIŞANA
În prima săptămână de prognoză, deși vor fi variații termice de la o zi la alta, vremea va fi mai caldă, decât în mod obișnuit. Astfel, în 10 aprilie, media regională a temperaturilor maxime, va scădea ușor spre 22 de grade. Ulterior, în următoarele două zile va crește, ajungând la 25 de grade, iar până în 15 aprilie se va situa în jurul valorii de 22 de grade.
După această dată, se va răci, astfel încât, media regională a valorilor termice maxime va fi de 17...19 grade. Minimele termice se vor situa în jurul valorii de 9 grade, cu valori mai ridicate în 13 aprilie, dar și mai coborâte în perioada 18 - 22 aprilie.
Trecător va ploua slab și pe arii restrânse în 10 aprile, iar în 12 și 13 aprilie, probabilitatea pentru averse în general moderate cantitativ va fi în creștere. Ulterior, până spre sfârșitul intervalului de prognoză, vor fi posibile ploi în fiecare zi, dar cu o probabilitate mai ridicată în perioada 16 – 18 aprilie.
MARAMUREŞ
În prima săptămână de prognoză, deși vor fi ușoare variații termice de la o zi la alta, vremea va fi mai caldă, decât în mod obișnuit. Astfel, în 10 aprilie, media regională a temperaturilor maxime, va scădea ușor spre 22 de grade, ulterior, în următoarele două zile va crește, ajungând la 24...25 de grade, iar până în 15 aprilie, va scădea ușor și se va situa în jurul valorii de 21 de grade. După această dată, este anticipată o răcire, ce va apropia regimul termic diurn de norme multianuale ale perioadei, respectiv, o medie, ce nu va depăși 16...18 grade. Minimele termice vor oscila, în medie, între 6 și 8 grade, cu valori mai ridicate în jurul datei de 13 aprilie, dar și mai coborâte după data de 19 aprilie, când sunt estimate minime în jur de 4 grade.
Pe arii restrânse vor fi ploi slabe începând cu 10 aprile, iar în 13 aprilie, probabilitatea pentru averse în general moderate cantitativ va fi ridicată. În a doua săptămână de prognoză, vor fi posibile ploi în fiecare zi, dar cu o probabilitate mai ridicată în perioada 16 – 18 aprilie.