Șoc termic în România. Schimbări radicale ale vremii, în toată țara: diferențe de până la 20 de grade!
După perioada de ger care a înghețat întreaga țară, vremea se schimbă radical. Directorul ANM, Elena Mateescu, anunță schimbări spectaculoase, în zilele următoare.
”Este posibil ca în prima săptămână din luna februarie, mai ales după data de 4 februarie, să consemnăm valori de temperaturi în creștere de la o zi la alta, asta însemnând o vreme mai caldă decât în mod obișnuit.
De fapt, și actualizarea estimărilor pentru ultima lună de iarnă indică o probabilitate ridicată ca prima săptămână să înregistreze, în medie, la nivelul intervalului 1-8 februarie, abateri termice pozitive, de 5...6 grade Celsius în toată țara, cu cele mai ridicate valori în sudul și sud-estul țării”, a explicat Elena Mateescu, la un post TV.
”Până atunci, urmează două nopți geroase, pentru că și mâine dimineață este posibil să ne apropiem de - 20 grade Celsius în zonele depresionare din estul Transilvaniei. Minimele din această noapte se vor încadra, în general, între -12 și 1 grad Celsius.
În Capitală, mâine dimineață, minime de - 3…-5 grade, posibil chiar - 8, în zona preorășenească.
Așadar, primele zile din februarie, cu temperaturi în creștere, cu valori la nivelul maximelor de cinci 12 grade, minime în creștere, de -6…4 grade.
Deja după data de 4 februarie ne vom apropia de valori de 14...15 grade”, a mai spus directorul Administrației Naționale de Meteorologie.