MENIU

Se întorc ploile. Cum va fi vremea sâmbătă

Vremea devine iar mohorâtă sâmbătă în mai multe regiuni ale țării. Trecător, ploile se pot transforma chiar și în lapoviță și ninsoare. 

Sâmbătă, în vest, nord și centru va ploua. În restul ţării, înnorările vor fi temporare, iar ploile, izolate, anunță Realitatea TV.

Trecător, în Moldova și estul Transilvaniei, ploile pot trece în lapoviță și ninsoare, iar la munte și în special în zona înaltă, vor fi mai ales ninsori.

Cantitățile de apă vor fi mai însemnate în Maramureș, zona Munților Apuseni și nordul Carpaților Orientali. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 7 in depresiunile intramontane și 15 grade la Giurgiu.

În Bucureşti, vremea va fi rece dimineața - 0...1 grad, spre -2 grade în zona preorășenească. La amiază vom avea 12- 13 grade Celsius.

Mai multe articole despre:
meteo ploi vremea