Schimbări nefirești ale vremii: alternanțe periculoase - temperaturile scad periculos. Directorul ANM explică noua prognoză
De astăzi, vremea a intrat într-un proces de răcire, iar ploile devin o constantă în țara noastră. Un val de aer rece se instalează peste România, aducând fenomene meteo nefirești.
Vremea intră, de astăzi, într-un proces de răcire, la început în zonele centrale, respectiv în partea de nord-vest, centru-nord-est a țării, acolo unde maximele nu vor mai depăși 7-8 grade Celsius.
"Doar în extremitatea de sud este posibil să mai consemnăm 15 grade Celsius", a spus Elena Mateescu, la un post TV.
De marți, răcirea va fi de interes în întreaga țară.
Este posibil să consemnăm și precipitații, predominant sub formă de ninsoare, la altitudini mai mari de 1.500 de metri, acolo unde și intensificările de vânt vor depăși 70-80km/h, dar și în restul țării vom vorbi de intensificări, în general de 40-50 km/h, inclusiv în Capitală. De marți, doar 7-8°C, iar minima se va apropia chiar de 0 grade, a mai spus directorul ANM.
"Din a doua parte a săptămânii viitoare, mai ales de joi, temperaturile vor fi în creștere, astfel încât, în weekendul următor, să contăm chiar pe valori care să depășească, așa cum arată informațiile la acest moment, 20 de grade Celsius", a mai spus Elena Mateescu.