MENIU

Schimbare bruscă a vremii: urmează 3 zile cu temperaturi sub 10 grade. Zonele lovite de frig 

Astăzi vremea va fi în general frumoasă, iar în cea mai mare parte a ţării valorile termice se vor situa în jurul celor normale pentru această dată. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări şi izolat ploi slabe în zona montană. Urmează o săptămână cu temperaturi ceva mai scăzute, dar și cu ploi.

In general, temperaturile la mijlocul zilei vor fi intre 16 si 20 de grade, posibil cu valori mai coborate in functie de jocul nebulozitatii de la o zi la alta si de la o regiune la alta, a declarat, intr-o interventie la Realitatea PLUS, Gabriela Băncilă, director în cadrul ANM.

Aceasta saptamana nu va mai fi la fel de insorita ca sfarsitul saptamanii trecute. Vor fi sisteme noroase care vor traversa tara - in partea de sud-vest, in zonele de munte, regiunile centrale si, izolat, in celelalte regiuni. 

Potrivit meteorologului, este foarte posibil ca, spre sfarsitul saptamanii si inceputul saptamanii viitoare, sa observam din nou o crestere a temperaturilor spre valori comparabile cu cele inregistrate la sfarsitul saptamanii trecute, pana la 25 de grade.

"Sunt temperaturi destul de normale - cele de 25 de grade - si poate ca nu vom resimti atat de mult scaderea valorilor termice de la mijlocul zilei pentru ca noptile vor fi mai calde, pe fondul sistemelor noroase. Insa aceste sisteme vor determina si o parte buna, aceea ca temperaturile noaptea vor fi mai ridicate", a mai spus Gabriela Băncilă.