Vremea se mai încălzește! PROGNOZA METEO pe trei zile
Temperatura va marca o scădere în toate regiunile, dar în special în nord şi centru unde maximele pornesc de la 4-6 grade. Cel mai puţin se răceşte în sud, unde vor mai fi maxime de 13-15 grade. Cerul va fi noros şi va ploua pe arii extinse în vestul, centrul şi nordul ţării.
În restul ţării înnorările vor fi temporare şi ploile se vor semnala doar izolat. La munte vor fi mai ales ninsori, iar cantităţile de precipitaţii vor depăşi izolat 15...20 l/mp. Vântul va continua sã prezinte intensificări, cu viteze ce vor depăşi local şi temporar 50...60 km/h, iar la munte va sufla tare, cu rafale de peste 80 km/h, viscolind ninsoarea.*
BUCURESTI
În Bucureşti, valorile termice diurne vor marca o scădere faţă de ieri, astfel încât temperatura maximă va fi de 13...14 grade. Dar dimineaţa va fi caldă, cu 7 grade în termometre. Cerul va fi temporar noros. Vântul va prezenta intensificări pe parcursul zilei, cu viteze ce vor depăşi temporar 50...55 km/h.
MUNTE
Şi la munte vremea se răceşte accentuat faţă de ieri. Cerul va prezenta înnorări şi pe arii extinse vor cădea precipitaţii predominant sub formă de ninsoare. Cantităţile de apă vor depăşi izolat 15...20 l/mp. Vântul va sufla tare, cu rafale de peste 80 km/h, viscolind temporar ninsoarea.
REGIUNI
În regiunile intracarpatice, vremea se răceşte, soarele rămâne după nori toată ziua şi plouă pe arii extinse. Maximele scad cu până la 10 grade: 11 grade la Timişoara, 8 la Oradea, 6 la Baia Mare, Cluj Napoca şi Braşov.
În sud, nu mai este soarele de ieri, cerul este temporar noros şi izolat ploua iar vântul bate cu putere. Se răceşte şi aici dar nu aşa de tare. Maximele încă sunt peste 10 grade până la 14-15 grade în extremitatea sudică.
În Dobrogea, deasemenea o vreme schimbată faţă de ieri, cer încărcat de nori şi numai câteva raze de soare, vânt, izolat ploi slabe şi 7-8 grade mai puşin la maxime: 14 grade la Tulcea, 13 la Constanţa.
În Moldova plouă pe arii extinse în partea de nord şi răzleţ în restul regiunii. Şi aici scade temperatura, la amiază sunt aşteptate valori intre 9 grade la Suceava şi 13 la Focşani şi Galaţi.
VREMEA PE 2 ZILE
Luni, vremea se va încălzi uşor. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în prima parte a zilei în nordul şi centrul ţării, unde pe spaţii relativ restrânse va ploua slab. În zona montană local vor fi precipitaţii mixte. Vântul va mai avea intensificări la munte, cu rafale ce vor depăşi izolat 80 km/h si, local şi temporar, şi în celelalte zone, dar la cote mai reduse faţă de duminică. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 8 grade la Miercurea Ciuc şi 19 grade la Drobeta Turnu Severin şi Giurgiu.
În Capitală, cerul va deveni variabil. Dimineaţa 6-7 grade. Maxima, în creştere faţă de ziua precedentă, va fi de 18...19 grade.
Marţi vreme frumoasã şi în uşoară încălzire. Cerul va fi variabil cu excepţia regiunilor din nordul şi centrul ţării unde vor fi unele înnorări şi izolat ploi slabe. Maximele vor fi cuprinse între 11 grade în depresiunile transilvane şi 21 de grade în mai multe localităti din Oltenia şi vestul Munteniei.
În Bucureşti, valorile termice diurne vor continua să crească uşor, caracterizând o vreme deosebit de caldă pentru această perioadă. Dimineaţa 5-6 grade şi la amiază, în jurul valorii de 20 de grade.