PROGNOZA METEO pentru weekend
Temperaturile vor creşte treptat, mai semnificativ în regiunile vestice, unde valorile termice se vor situa peste mediile multianuale.
Sâmbătă
ÎN ŢARĂ
În cursul zilei cerul va fi temporar noros şi numai izolat în sud-estul ţării vor fi ploi slabe sau burniţă. Spre seară şi noaptea, nebulozitatea se va accentua şi va ploua în jumătatea de vest a teritoriului şi pe arii mai restrânse în rest. În Crişana şi Maramureş, dar îndeosebi în zona de munte aferentă acestor regiuni, cantităţile de apă vor depăşi 15...20 l/mp. Pe crestele montane, la peste 2000 m altitudine, precipitaţiile mai pot fi trecător şi sub formă de lapoviţă. Vântul se va intensifica treptat, astfel încât, în a doua parte a intervalului, în vestul şi centrul ţării, viteza la rafală va depăşi temporar 50 km/h, iar la munte, îndeosebi în zona înaltă, va sufla cu peste 70...80 km/h, scrie Mediafax.
Temperaturile maxime se vor încadra între 6...8 grade în nordul Moldovei şi estul Transilvaniei şi 15...16 grade în Banat, iar cele minime între 2 şi 11 grade, mai scăzute în depresiunile Carpaţilor Orientali spre -3...-2 grade. Îndeosebi în primele ore ale intervalului, în regiunile sudice, estice şi centrale, pe arii restrânse se va semnala ceaţă.
BUCUREŞTI
Valorile termice vor fi uşor mai ridicate decât în intervalul precedent şi se vor situa în jurul mediilor multianuale. În primele ore ale zilei va fi nebulozitate joasă sau ceaţă, apoi cerul va fi variabil, cu înnorări temporare spre seară şi în cursul nopţii. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 11...12 grade, iar minima se va situa în jurul a 4 grade.