MENIU

PROGNOZA METEO pentru trei zile: PLOILE, tot mai rare. De când se RĂCEŞTE vremea

PROGNOZA METEO pe trei zile

Duminică vremea se va încălzi uşor şi se va ameliora sub aspectul precipitaţiilor. Cerul va prezenta înnorări temporare şi vor fi ploi în general slabe, mai ales sub formă de aversă, posibil însoţite de fenomene electrice, local în centru, est şi sud-est şi izolat în rest. La munte precipitaţiile vor fi mixte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe crestele munţilor. Temperaturile maxime pornesc de la 9 grade în estul Transilvaniei şi nordul Moldovei şi ajung la 17...19 grade în regiunile vestice şi sud-vestice.

PROGNOZA METEO BUCURESTI

Vremea se va încălzi uşor şi în Bucureşti. Astfel de la 5...6 grade în orele dimineţii, mercurul în termometre va ajunge până spre 15 grade. Cerul va prezenta înnorări temporare, dar numai trecător vor mai fi condiţii să plouă slab. Vântul va sufla slab cel mult moderat.

PROGNOZA METEO MUNTE

Iarna târzie de la munte bate în retragere astăzi. Încălzirea se simte în toate staţiunile montane, astfel la amiază vor fi 7 grade în Predeal, 6 grade la Păltiniş, 5 grade la Stâna de Vale şi 0 grade sus pe Vf Toaca din masivul Ceahlău. Cerul va fi temporar noros şi pe arii restrânse se vor mai semnala precipitaţii slabe mixte. Vântul va fi mai alert, doar în zona înaltă, în timp ce în rest nu va trece de moderat.

PROGNOZA METEO REGIUNI

Vreme tot mai bună în regiunile intracarpatice, unde soarele câştigă teren, iar ploile sunt tot mai rare. Averse slabe sunt posibile pe arii restrânse în special la munte, dar şi în Maramureş şi Transilvania. Vântul este ceva mai sprinten, dar fără să treacă de moderat. Temperatura mai creşte uşor, astfel la amiază vor fi 18 grade la Timişoara, 16 grade la Oradea, 13 grade la Cluj Napoca şi Sibiu şi 12 grade la Braşov.

Şi în sud vremea se ameliorează sub aspectul precipitaţiilor şi se încălzeşte uşor. Cerul va fi temporar noros şi pe arii restrânse, mai ales în Muntenia vor mai cădea averse slabe, dar posibil însoţite de fenomene electrice. Temperaturile vor fi apropiate de cele normale, maxime ce ajung la 16 grade în Craiova şi Giurgiu, 14 grade în Piteşti, 15 grade la Călăraşi şi 13 grade în Buzău.

 În Dobrogea, după câteva zile cu frig şi ploi, astăzi vremea se ameliorează încet dar sigur. Printre nori răzbat şi câteva raze de soare, dar aversele nu întârzie să-şi facă apariţia. Vântul nu trece de moderat, iar termometrele vor indica 13 grade în Constanţa şi 14 grade la Tulcea.

În Moldova chiar dacă temperatura aerului va mai creşte uşor, vremea va fi răcoroasă. Cerul va fi în general noros şi local va mai ploua slab şi trecător. Temperaturile maxime vor oscila între 9 şi 14 grade.

VREMEA PE 2 ZILE

Luni ziua va fi în general frumoasă, cu soare şi nori pasageri prin jumătatea nordică a ţării şi la munte unde, pe arii restrânse va ploua slab. Noaptea, un front atmosferic rece intră prin vestul, centrul şi nordul ţării, unde va ploua pe spaţii extinse, iar la munte vor fi şi precipitaţii mixte. Totodată, vântul se va intensifica la munte, dar temporar şi în vestul, centrul, sud-vestul teritoriului, precum şi pe litoral. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 12 grade în estul Transilvaniei şi 22 de grade în vestul Olteniei.

În Bucureşti săptămâna debutează cu vreme frumoasă. Soarele este la datorie şi încălzeşte aerul amiezii până spre 20 de grade.

Marţi vremea se va răci accentuat faţă de ziua anterioară în cea mai mare parte a ţării, exceptând regiunile sud-estice, unde şi marţi va fi cald. Astfel, valorile maxime vor fi cuprinse între 8...9 grade în estul Transilvaniei, nordul Moldovei şi în dealurile Crişanei şi 19...20 de grade în sud-estul Munteniei şi în partea continentală a Dobrogei. în vest, nord-vest, ploile se mai răresc şi se arată şi soarele, dar în rest înnorările vor fi temporar accentuate şi mai ales după-amiaza şi noaptea va ploua sub formă de aversă şi sunt posibile descărcări electrice.

În Bucureşti, norii se adună temporar, dar ploile sunt aşteptate mai ales spre orele serii şi în cursul nopţii se vor semnala averse, posibil însoţite de descărcări electrice. Vântul se intensifică temporar, iar temperatura va fi în scădere uşoară, o maximă ce se va situa în jurul valorii de 17 grade.