MENIU

Prognoza meteo pentru București. Caniculă de nesuportat și furtuni violente în Capitală

Prognoza meteo pentru Capitală anunță temperaturi de coșmar, dar și ploi violente, în perioada imediat următoare.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o prognoză meteo specială pentru Bucureşti, valabilă în perioada 4-6 iulie 2023.

Potrivit ANM, în următoarele 48 de ore, meteorologii arată că se vor forma condiţiile necesare pentru ploi, furtuni cu descărcări electrice şi intensificări ale vântului.

"Vremea va fi călduroasă, caniculară după-amiaza, când și disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și va depăși ușor pragul critic de 80 de unități.Temperaturile maxime vor fi în general de 33-35 de grade, iar cele minime de 18-20 de grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în timpul după-amiezilor, când vor fi condiții pentru averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului.Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentele informații, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice", se arată în prognoza meteo specială pentru Bucureşti emisă de ANM.