MENIU

Prognoza meteo pe următoarele două săptămâni. Iată de când se va încălzi vremea

<p>Prognoza meteo pe următoarele două săptăm&acirc;ni. Iată de c&acirc;nd se va &icirc;ncălzi vremea</p>

Prognoza meteo în intervalul 12 - 25 octombrie. Vremea se menţine rece până pe data de 15 octombrie. Astfel, în zilele următoare, vom avea o vreme mult mai rece decât ar fi normal pentru această perioadă din an. Valorile maxime de temperatură vor fi de 12 - 14 grade, iar cele minime de 6 - 9 grade.

În perioada 15 - 18 octombrie vremea se va încălzi apreciabil, urmând a se înregistra valori medii de 17 - 20 de grade ziua şi 9 -11 grade noaptea. Pe parcursul celei de-a doua săptămâni este estimată o nouă scădere de temperatură, dar valorile vor fi în general apropiate de cele climatologic specifice pentru ultima decadă de octombrie.

Probabilitatea pentru ploi locale, în general slabe, se va menţine relativ ridicată în mare parte a intervalului de referinţă.

Crişana

Primele zile vor fi caracterizate de o vreme mult mai rece decât ar fi normal pentru această perioadă din an, cu temperaturi maxime de 10 - 12 grade şi minime de 5 - 6 grade, în medie.

În perioada 15 - 18 octombrie vremea se va încălzi, urmând a se înregistra valori medii de 16 - 19 grade ziua şi 8 - 11 grade noaptea. De-a lungul celei de-a doua săptămâni este estimată o nouă scădere de temperatură, dar valorile vor fi apropiate sau doar uşor mai mici decât cele climatologic specifice pentru ultima decadă de octombrie.

Probabilitatea pentru ploi se va menţine relativ ridicată în mare parte a intervalului de referinţă, dar acestea vor fi în general slabe şi se vor semnala local.

Transilvania

Intervalul va debuta cu o vreme deosebit de rece pentru aceasă perioadă din an, astfel că maximele temperaturii aerului vor fi de 6 - 0 grade, iar minimele de 2 - 5 grade, în medie regională, dar cu valori mai mici în depresiuni, unde vor fi uşor negative. În perioada 14 - 18 octombrie vremea se va încălzi apreciabil, în special în vestul regiunii, urmând a se înregistra valori medii de 14 - 17 grade ziua şi 6 - 9 grade noaptea. Pe parcursul celei de-a doua săptămâni este estimată o nouă scădere de temperatură, dar valorile vor fi în general apropiate de cele climatologic specifice pentru ultima decadă de octombrie.

Probabilitatea pentru precipitaţii locale va fi mai mare la începutul intervalului, când în estul regiunii mai sunt posibile şi lapoviţe şi din nou după data de 19 octombrie

Maramureş

În primele zile va fi o vreme mult mai rece decât ar fi normal la această dată, cu medii ale temperaturii aerului de 8 - 10 grade ziua şi 4 - grade noaptea. În perioada 14 - 18 octombrie vremea se va încălzi semnificativ, urmând a se înregistra valori maxime, în medie regională, de 15 - 18 grade şi minime de 7 - 9 grade. De-a lungul celei de-a doua săptămâni este
estimată o scădere de temperatură, dar în general valorile vor fi apropiate sau doar uşor mai mici decât cele climatologic specifice pentru ultima decadă de octombrie.

Probabilitatea pentru ploi se va menţine relativ ridicată în mare parte a intervalului de prognoză, dar acestea vor fi în general slabe.

Moldova

În primele zile vremea va fi deosebit de rece, cu maxime ale temperaturii aerului de 4 - 10 grade şi minime de 1 - 4 grade, medii regionale. În perioada 15 - 20 octombrie vremea se va încălzi, în special în sudul regiunii şi în dealurile subcarpatice, urmând a se înregistra valori medii de 12 - 15 grade ziua şi 4 - 8 grade noapea. Apoi este estimată o scădere uşoară de temperatură, dar valorile vor fi în general apropiate de cele climatologic specifice pentru ultima decadă de octombrie.

Probabilitatea pentru precipitaţii locale va fi mai mare la începutul intervalului, când în nordul regiunii acestea vor fi mixte, apoi se vor semnala ploi slabe sau burniţe, cu caracter local.

Dobrogea

Primele zile vor fi caracterizate de o vreme mult mai rece decât ar fi normal în această perioadă din an, cu temperaturi maxime de 9 - 13 grade şi minime de 5 - 8 grade, în medie.

Începând din data de 15 octombrie, vremea se va încălzi apreciabil, urmând a se înregistra valori medii de 16 - 19 grade ziua şi 8 -12 grade noaptea, ecart ce se va menţine, cu mici variaţii, până spre sfârşitul celor două săptămâni de prognoză.

Probabilitatea pentru ploi va fi mai ridicată la începutul intervalului şi din nou în jurul datei de 20 octombrie.

Muntenia

În primele zile vremea va fi deosebit de rece, cu maxime ale temperaturii aerului de 8 -12 grade şi minime de 4 - 8 grade, medii regionale. În perioada 15 - 21 octombrie vremea se va încălzi, în special în vestul regiunii şi în zona deluroasă, urmând a se înregistra valori medii de 15 - 18 grade ziua şi 6 -10 grade noaptea. Apoi este estimată o scădere uşoară de
temperatură, dar valorile vor fi în general apropiate de cele climatologic specifice pentru ultima decadă de octombrie.

Probabilitatea pentru ploi va fi mai ridicată la începutul intervalului şi din nou după data de 20 octombrie.

Oltenia

Intervalul va debuta cu o vreme mai rece decât în mod obişnuit în această perioadă din an, atât ziua, când valorile maxime de temperatură vor fi în medie de 9 - 13 grade, dar şi noaptea, când minimele se vor situa în jurul unei medii de 6 - 7 grade. Începând din 15 octombrie, temperaturile vor fi în creştere, astfel că vor fi valori medii diurne de 15 - 18 grade şi nocturne de 8 -11 grade. În cea de a doua săptămână, vremea se va răci treptat.

Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată după data de 17 octombrie.

La munte

În primele zile vremea va fi foarte rece, cu maxime termice, în medie, de 3 - 7 grade şi minime negative. După data de 15 octombrie, vremea se va încălzi până la valori medii de 6 - 10 grade ziua şi 2 - 6 grade noaptea. O scădere de temperatură este estimată pentru cea de a doua săptămână a intervalului de prognoză.

Se vor semnala precipitaţii mixte la începutul intervalului, apoi probabilitatea de apariție a ploilor va fi mai ridicată după data de 18 octombrie.