MENIU

Prognoza meteo pe următoarele 4 săptămâni. Vom schimba hainele de iarnă cu cele de primăvară?

Administrația Națională de Meteorologie a publicat prognoza meteo până pe data de 20 martie 2023. Specialiștii vin cu vești bune, în sensul că perioadele de frig se apropie de sfârșit. Ne vom putea bucura de venirea primăverii, iar temperaturile se vor situa la valori mai ridicate decât cele obișnuite pentru perioada analizată. 

Este timpul să ne pregătim garderoba de primăvară, dar, conform prognozei, ar fi bine ca, în unele perioade, să ne luam și umbrelele la noi.

Săptămâna 20.02.2023 – 27.02.2023

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

În ceea ce privește ploile, regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile centrale, nordvestice, dar mai ales ales în zonele montane, dar și deficitar în regiunile sudice și sud-estice, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval, spun meteorologii

Săptămâna 27.02.2023 – 06.03.2023

Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile.

Cantitățile de precipitații se vor situa în general în jurul celor normale pentru acest interval, în cea mai mare parte a țării

Săptămâna 06.03.2023 – 13.03.2023

Temperaturile medii vor fi ușor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile.

Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval, la nivelul întregii țări.

Săptămâna 13.03.2023 – 20.03.2023

Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

Cantitățile de precipitații vor avea o tendință în general excedentară în majoritatea regiunilor, dar mai ales în cele sud-vestice.