Vreme cu soare şi nori. Prognoza meteo pe trei zile
Vremea devine în general frumoasă. Cerul va fi variabil, însă după-amiază şi spre seară, în sudul ţării, în Carpaţii Meridionali şi în cei Orientali, vor fi înnorări temporare, iar pe spaţii restrânse vor cădea averse, posibil însoţite de fenomene electrice. Vântul va avea unele intensificări în jumătatea de est a țării. În aceste condiții, temperaturile maxime vor fi cuprinse între 18 şi 26 de grade.
În București avem parte de o zi în general frumoasă. Norii strâng rândurile în a doua parte a zilei când sunt condiții pentru averse, iar vântul va sufla slab și moderat. La amiază termometrele vor indica în jur de 24 de grade.
Vreme în general frumoasă și la munte. Cerul va fi variabil, însă după-amiaza şi în prima parte a nopţii, în Carpaţii Meridionali şi Orientali, pe spaţii restrânse vor cădea averse, posibil însoţite de tunete și fulgere. Vântul va avea unele intensificãri mai ales pe creste. La amiază vor fi : 17 grade la Stâna de Vale, 15 la Predeal, 14 la Sinaia și Păltinis, 13 la Semenic și 8 sus pe Ceahlău. Și sâmbătă este frumos, iar temperatura mai crește puțin.
Aversele și descărcările elctrice își vor face apariția tot după-amiază, pe alocuri. Duminică însă instabilitatea atmosferică se accentuează. Aversele, ce pot fi și torențiale, asociate cu descărcări electrice și vânt vor fi frecvente, mai ales după-amiaza și în prima parte a nopții.
În regiunile intracarpatice vremea va fi în general frumoasă și se încălzește. La amiază vor fi peste 20 de grade peste tot, și chiar 25 de garde la Timișoara și Alba Iulia. Câteva averse sunt posibile în depresiunile Carpaților Orientali.**În sud cea mai mare parte a zilei va fi însorită, însă dupp-amiază şi spre seara, vor fi înnorări temporare şi pe spaţii restrânse averse posibil însoţite de tunete și fulgere. Maximele zilei, comparabile cu cele de ieri, vor fi cuprinse în general îintre 23 de grade la Slobozia și 26 la Drobeta Turnu Severin și Târgu Jiu.
În Dobrogea soarele câștiga teren și doar în partea a doua a zilei mai sunt posibile, pe spatii restrânse, averse și descărcări electrice. Vântul va avea unele intensificări, în special pe litoral. Maximele sunt în creștere: 23 de garde la Tulcea și 21 la Constanța.
În Moldova mai mult soare decât ieri. Doar la munte, după-amiază se mai manifestă instabilitatea atmosferică. Maximele, mai mari decât ieri, vor fi cuprinse între 20 și 24 de grade. Temporar, vântul mai are intensificări.
VREMEA PE 2 ZILE
Sâmbătă, vremea se va menţine în general frumoasă. Norii apar în special după-amiaza în regiunile sudice, sud-vestice şi la munte, unde pe arii restrânse se vor semnala averse şi posibil descărcări electrice. Vântul va avea uşoare intensificări în extremitatea de sud-vest a teritoriului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 19 grade la Miercurea Ciuc, Suceava şi Constanța și 26 de grade la Timișoara.
Vremea frumoasă și în Capitală. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Dimineață vor fi 11…13 grade, iar la amiază si în jur de 23 de grade.
Duminică în regiunile vestice, nord-vestice şi centrale, dar şi în zonele montane vremea va fi în general instabilă, în special după-amiaza şi seara, când pe arii relativ extinse vor cădea averse însoțite de fenomene electrice și vânt. Izolat cantităţile de apă vor fi mai însemnate. În restul teritoriului cerul va fi variabil, iar manifestările specifice instabilităţii atmosferice se vor semnala izolat. Temperaturile maxime trec de 20 de garde, cu excepția depresiunilor și a litoralui, și ajung frecvent la 24 de garde în zonele de câmpie, izolat poate și 25 de grade.
Ultima zi a săptămânii vine cu vreme frumoasă și în București. Cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare, însă condiţiile de ploaie vor fi reduse, iar vântul va sufla cel mult moderat. La prima ora, în jur de 10 grade și 23….24 la amiază.