Prognoza meteo pe o lună: schimbări spectaculoase. Cum va fi vremea până pe 26 aprilie
Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pe o lună. Află, din materialul următor, cum va fi vremea, în fiecare regiune a țării, în intervalul 29 martie - 26 aprilie 2021.
Săptămâna 29.03.2021 – 05.04.2021
Valorile termice vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice acestei perioade, în cea mai mare parte a țării.
Regimul pluviometric va fi deficitar în regiunile sudice și vestice, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.
Săptămâna 05.04.2021 – 12.04.2021
Temperaturile medii ale aerului vor fi ușor mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.
Cantitățile de precipitații vor fi în general excedentare în jumătatea vestică a țării, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă.
Săptămâna 12.04.2021 – 19.04.2021
Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru acest interval, în toate regiunile.
Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru această săptămână, la nivelul întregii țări.
Săptămâna 19.04.2021 – 26.04.2021
Mediile valorilor termice vor fi în general apropiate de cele specifice pentru această perioadă, în toate regiunile.
Cantitățile de precipitații estimate pentru acest interval vor fi ușor deficitare în regiunile centrale și nord-estice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă.