Prognoza meteo pe o lună: răcire accentuată - cum va fi vremea până pe 3 mai
Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pe o lună. Află, din materialul următor, cum va fi vremea, în fiecare regiune a țării, în intervalul 5 aprilie - 3 mai 2021.
Săptămâna 05.04.2021 – 12.04.2021
Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice acestei perioade, în cea mai mare parte a țării, dar cu o abatere termică negativă ușor mai accentuată în regiunile intracarpatice și la munte.
Regimul pluviometric va fi local deficitar în regiunile extracarpatice,iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.
Săptămâna 12.04.2021 – 19.04.2021
Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru această săptămână, la nivelul întregii țări.
Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în toate regiunile, dar mai ales în cele montane.
Săptămâna 19.04.2021 – 26.04.2021
Temperaturile medii ale aerului vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, pe întreg teritoriul României.
Regimul pluviometric va fi local deficitar în regiunile nordice și centrale, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.
Săptămâna 26.04.2021 – 03.05.2021
Mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice acestei perioade, la nivelul întregii țări.
Cantitățile de precipitații vor avea o tendință ușor deficitară în toate regiunile.