Prognoza meteo pe o lună: caniculă sufocantă și ploi violente. Cât mai ține valul de foc: cum va fi vremea până pe 12 august
Administrația Națională de Meteorologie anunță temperaturi de coșmar! Arșița cuprinde întreaga țară, iar fenomenele de instabilitate, deși puține la număr, vor fi puternice. Iată cum va fi vremea, în fiecare regiune a țării, în intervalul 15 iulie - 12 august.
Prognoza meteo săptămâna 15 - 22 iulie
Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în regiunile sudice și sud-vestice.
Cantitățile de ploi vor fi deficitare în regiunile vestice, nord-vestice și centrale, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.
Valul de căldură din România se amplifică. Climatolog ANM, semnal de alarmă: zonele topite de arșița de necontrolat
Prognoza meteo săptămâna 22 - 29 iulie
Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru acest interval la nivelul întregii țări, dar mai ales în sudul teritoriului.
Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, în cea mai mare parte a țării.
Recomandări pentru situațiile de COD ROȘU. Ce nu trebuie să faceți în orele de vârf ale arșiței
Prognoza meteo săptămâna 29 iulie - 5 august
Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru acest interval în toate regiunile, dar mai ales în cele sudice.
Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale, dar local cu o ușoară tendință spre deficit
Prognoza meteo săptămâna 5 - 12 august
Mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar mai ales în regiunile sudice.
Regimul pluviometric se va situa în general în jurul celui normal pentru această perioadă, în majoritatea regiunilor.