MENIU

Prognoza meteo pe o lună: arșița pârjolește România: peste 50 de grade resimțite la sol. Când lovesc vijeliile nimicitoare

Prognoza meteo pe o lună a fost publicată de ANM. Potrivit meteorologilor, timp de 4 săptămâni, România va trece dintr-o extremă în alta. Arșița va fi stinsă de furtuni violente, cu grindină, dar instabilitatea termică se va amplifica de la o zi la alta. Iată cum va fi vremea până pe 14 august 2023. 

Prognoza meteo săptămâna 17.07.2023 – 24.07.2023

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, în cea mai mare parte a țării, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în regiunile sudice.

Regimul pluviometric va fi local excedentar în regiunile nord-vestice, centrale și estice, dar și deficitar în cele sud-vestice, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal.

Prognoza meteo săptămâna 24.07.2023 – 31.07.2023

Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru acest interval în regiunile sudice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale.

Cantitățile de precipitații vor fi local excedentare în nord-vestul teritoriului, dar și deficitare în regiunile sudice, sud-vestice și la munte, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă.

Prognoza meteo săptămâna 31.07.2023 – 07.08.2023

Temperatura medie a aerului va avea valori ce se vor situa în jurul celor specifice pentru acest interval, la nivelul întregii țări, posibil ușor mai ridicate în regiunile sudice.

Regimul pluviometric va fi excedentar în jumătatea de nord a țării, dar mai ales în extremitatea de nord, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru această perioadă.

Prognoza meteo săptămâna 07.08.2023 – 14.08.2023

Mediile valorilor termice vor fi în general apropiate de cele specifice pentru această săptămână, în toate regiunile, posibil ușor mai ridicate în cele sudice.

Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări.