MENIU

PROGNOZA METEO 5 decembrie. În Bucureşti, vreme mai caldă decât în mod obişnuit

Astăzi vremea va fi caldă pentru această perioadă, în special în dealurile subcarpatice din sudul şi estul ţării.

Astfel, temperaturile maxime se vor încadra între 2 şi 12 grade. Cerul va fi variabil, dar în vestul, nord-vestul şi centrul ţării, precum şi în extremitatea de sud, local vor fi înnorări persistente şi, mai ales dimineaţa, ceaţă, izolat asociată cu burniţă sau ploaie slabă. În rest, norii joşi şi ceaţa se vor semnala pe arii restrânse dimineata.
 
În Bucureşti, vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit la această dată. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 10 grade.

La munte, cerul va fi variabil, cu unele înnorări în grupele nordice ale Carpaţilor Orientali unde, pe creste, vor fi posibile fulguieli. Mai ales dimineaţa şi noaptea, pe văi şi în depresiuni local se va semnala ceaţă, izolat posibil asociată cu burniţă.

Vor fi 6 grade la Paltiniş şi Predeal, 5 garde la Sinaia şi Semenic, 8 la Stana de Vale, 1 pe Ceahlău Toaca.