MENIU

PROGNOZA METEO 27 decembrie. Cum va fi vremea în a treia zi de Crăciun

METEO. Duminică, 27 decembrie, valorile termice vor marca o creştere faţă de ziua precedentă şi vor caracteriza o vreme deosebit de caldă pentru această perioadă a anului în cea mai mare parte a ţării, dar în special în sud şi în est, la deal şi la munte.

VREMEA. În zonele joase din Banat, Crişana şi Transilvania pe arii restrânse va fi ceaţă, iar în restul ţării cerul va fi variabil. Temperaturile maxime se vor încadra între 2...3 grade în zonele cu ceaţă persistentă din vestul Transilvaniei şi 18...19 grade în zona subcarpatică din Moldova, Muntenia şi Oltenia.

În Bucureşti,dimineata, se vor înregistra 2...3 grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 14 grade.

La munte, valorile termice vor marca o creştere faţă de ziua precedentă, caracterizând o vreme deosebit de caldă pentru această perioadă a anului . Cerul va fi variabil ziua, în timp ce noaptea, local vor fi nori joşi şi ceaţă pe văi şi în depresiuni. Vântul va prezenta intensificări.