MENIU

PROGNOZA METEO 13 aprilie. Vreme deosebit de caldă: 27 de grade Celsius!

Miercuri, vremea devine mai caldă decât ar fi normal. Cerul variabil, se va înnora trecător şi, izolat, vor cădea ploi slabe, de scurtă durată, după-amiaza în regiunile nord-estice, iar spre seară în cele vestice şi de nord-vest. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări mai ales la munte. Temperaturile maxime pornesc de la 16 grade în deltă şi se opresc la la 27 de grade în sudul Olteniei şi al Munteniei.

Bucureștenii au parte de o zi  frumoasă şi caldă, cu aproximativ 25 de grade la amiază și vânt cel mult moderat.

Vremea contină să se încălzească la munte, astfel că va fi mai cald decât ar fi normal. Peste zi cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare,  şi  izolat va ploua slab şi pentru puţin timp în Carpaţii Orientali. Spre seară şi noaptea ploile cuprind şi Carpaţii Occidentali şi nordul Orientalilor. Ploile, mai ales sub formă de aversă, vor fi însoţite de tunete şi fulgere, iar vântul va sulfa cu putere mai ales în zona înaltă. Termometrele vor indica la amiază 16 grade în Păltiniş, 17 în Predeal, 13 la Semenic, 15 în Sinaia, 14 la Arieșeni și 8 grade sus pe Ceahlău.

VREMEA PE 2 ZILE

Joi, vreme instabilă în interiorul arcului carpatic, unde, mai ales din a doua parte a zilei, vor cădea averse cu tunete si fulgere. Astfel de fenomene vor fi posibile și în restul teritoriului, pe arii restrânse. Izolat cantităţile de apă vor fi mai însemnate şi va cădea grindină. Temporar, vântul va avea intensificãri în toate regiunile, iar pe crestele montane va sufla tare. Temperaturile maxime, în scădere faţă de azi, în vesti, sud-vest, nord şi centru vor fi cuprinse, în general, între 17 şi 25 de grade, cu cele mai ridicate valori în sud-est.

Aversele vin joi în București abia spre seară. Până atunci, cer variabil și în jur de 24 de grade.

Vineri vreme și mai rece, astfel că temperaturile maxime vor fi cuprinse între 12 grade la Suceava și 19 la Drobeta Turnu Severin și Craiova, poate 20 de grade în sudul Olteniei  În jumătatea nordică va ploua sub formă de formă de aversă cu tunete și fulgere, iar pe crestele montane vorbim despre lapoviță și ninsori. În celelalte regiuni înnorările vor fi temporare si ploile slabe, izolate. Pe parcursul zilei, vântul va avea intensificãri în toate regiunile, iar în zona montană înaltă va sufla tare.

Se răcește vremea și în București vineri. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în cursul zilei, când şi vântul va avea intensificări. Dimineața 10...11 grade și în jur de 10 la amiază.