Prognoza 26 octombrie. Vremea se schimbă radical. Maximele abia ajung la 16 grade
Astăzi, vremea va fi relativ rece, cu temperaturi maxime ce se vor situa între 9 şi 16 grade.
Cerul va fi mai mult senin, exceptând sud-estul ţarii unde norii de nivel jos vor persista în cea mai mare parte a intervalului, iar cu totul izolat şi trecător vor fi condiţii de burniţă sau ploaie slabă. Vântul va avea intensificari în sudul Banatului cu rafale ce vor mai depaşi 55 km/h, dar temporar şi în Moldova şi pe crestele Carpaţilor Meridionali.
In Bucuresti, valorile termice se vor menţine sub mediile multianuale. Norii de nivel jos vor persista în cea mai mare parte a intervalului, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maxima se va situa în jurul valorii de 12 grade.
La munte, vremea va fi frumoasă, dar rece în special dimineaţa şi noaptea. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări pe crestele Carpaţilor Meridionali.
Dimineaţa şi noaptea, pe văi şi în depresiuni se va semnala ceaţă. Variaţiile termice faţă de ziua anterioară vor fi nesemnificative.