Ninsorile și gerul se întorc. Temperaturi de -18 grade
Vremea s-a încălzit în ultimele zile, temperaturile apropiindu-se de cele de primăvară, însă iarna nu a plecat de tot din țara noastră. Potrivit meteorologilor, care au emis o prognoză pentru intervalul 11-24 ianuarie, ninsorile și gerul se vor întoarce după jumătatea lunii.
BANAT
Valorile termice diurne vor fi în scădere treptată până în jurul datei de 18 ianuarie, dar totuşi, în prima parte a intervalului, vremea se va menţine caldă, cu medii ale maximelor de 11...13
grade. Spre sfârşitul primei săptămâni, vremea va deveni rece, cu o medie a temperaturilor diurne în jurul valorii de -4 grade, iar în a doua săptămână, valorile termice vor creşte uşor, se
vor apropia de cele normale specifice perioadei, iar media regională se va situa în jurul a 0 grade. Şi minimele termice vor fi în scădere, în prima săptămână de la medii de 4...6 grade,
până la valori situate, în medie, în jurul a -9 grade. Pe parcursul celei de-a doua săptămâni, minimele nocturne se vor încadra între -12 şi -8 grade.
Temporar vor fi precipitaţii mai ales în primele zile ale intervalului, precum şi în jurul datei de
15 ianuarie. Până pe 13 ianuarie va ploua, apoi treptat vor predomina ninsorile.
CRIȘANA
Până spre mijlocul primei săptămâni de prognoză vremea se va menţine caldă, cu o medie a maximelor situată în jurul valorii de 8 grade. Apoi, temperaturile vor scădea semnificativ, astfel încât, înjurul datei de 17 ianuarie, media regională va fi de -6...-4 grade. În a doua săptămână, valorile termice diurne vor creşte uşor, se vor apropia de cele normale specifice
perioadei, iar media maximelor se va situa în jurul valorii de -2 grade. Temperaturile minime vor fi în scădere semnificativă până la începutul celei de-a doua săptămâni, de la valori de 2...4 grade, până la -12...-10 grade, în medie. Spre sfârşitul intervalului vor fi temperaturi nocturne situate în jurul a -8 grade.
Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi ridicată în fiecare zi. La început va ploua, în jurul datei de 15 ianuarie precipitaţiile vor fi mixte, apoi, trecător, va ninge slab.
TRANSILVANIA
La începutul intervalului de prognoză vremea se va menţine caldă pentru această perioadă a anului, deşi temperatura aerului va scădea uşor de la o zi la alta. Valorile maxime diurne vor
coborî de la 9...10 grade în prima zi, spre 2 grade în 14 şi 15 ianuarie, pentru ca ulterior procesul de răcire să se accentueze, iar în intervalul 17 – 21 ianuarie nu se vor mai depăşi -
7...-6 grade la amiază, mediat pe întreaga regiune. Ulterior, maximele vor creşte treptat, spre valori normale pentru ultima decadă a lunii ianuarie, de aproximativ -2 grade. Temperaturile
nocturne vor avea o evoluţie asemănătoare, fiind în scădere de la 2...3 grade în primele nopţi, spre -15 grade în jurul datei de 19 ianuarie, pentru ca apoi să crească treptat, până la -10
grade, în medie, în ultima noapte.
În primele două zile ale intervalului de prognoză vor predomina ploile, apoi vor fi precipitaţii mixte, iar după data de 15 ianuarie va ninge local şi temporar, dar mai important cantitativ în jurul datelor de 15 şi 19 ianuarie.
MARAMUREŞ
Până pe 15 ianuarie, media valorilor termice diurne se va menţine pozitivă, dar va fi în
scădere de la 7...8 grade, spre 1...2 grade. După această dată, vremea va deveni rece, cu
medii ale maximelor, la începutul celei de-a doua săptămâni, de -8...-6 grade. Apoi, deşi
valorile termice diurne vor creşte uşor, la sfârşitul intervalului media acestora nu va depăşi -2
grade. Temperaturile minime vor scădea semnificativ până la începutul celei de-a doua
săptămâni, de la 2...4 grade, până la -14...-12 grade, în medie. Spre sfârşitul intervalului
media valorilor minimelor se va situa în jurul a -10 grade.
Temporar se vor semnala precipitaţii, mai ales în prima săptămână. În primele două zile va
ploua, izolat mai însemnat cantitativ. Apoi, odată cu răcirea vremii, vor predomina ninsorile,
slabe cantitativ.
MOLDOVA
În primele două zile ale intervalului de prognoză, vremea se va menţine caldă pentru această
dată, cu o medie a temperaturilor maxime de 9...10 grade, în timp ce media minimelor la
scara întregii regiuni, pozitivă, va fi de 1...3 grade. Ulterior, regimul termic va marca o scădere
treptată, astfel încât, în intervalul 17 – 19 ianuarie, maximele diurne nu vor mai depăşi -8...-6
grade, iar minimele nocturne vor fi de -13...-12 grade. După această dată şi până la sfârşitul
celor două săptămâni de prognoză, temperaturile vor creşte spre valori apropiate de cele
climatologic normale, de 0 grade ziua şi aproximativ -8 grade noaptea, în medie.
Probabilitatea pentru precipitaţii mixte va fi mai mare în intervalul 15 – 17 ianuarie, apoi va
ninge pe arii mai restrânse.
DOBROGEA
În primele zile ale perioadei de prognoză vremea va fi mult mai caldă decât în mod obişnuit la
această dată, cu o medie a temperaturilor maxime de 12...13 grade şi a celor minime de 4...6
grade. După 13 ianuarie, va avea loc un proces de răcire, astfel încât, în jurul datei de 19
ianuarie, vremea va deveni rece, cu valori diurne ce nu vor mai depăşi, în medie, -5...-4 grade
şi temperaturi nocturne de aproximativ -9 grade. Apoi regimul termic va creşte uşor şi treptat,
spre valori apropiate de cele normale climatologic la sfârşitul intervalului de prognoză, când
se vor înregistra, în medie, 0 grade ziua şi -6 grade noaptea.
Probabilitatea pentru precipitaţii, mixte la început, apoi predominant ninsori, va creşte din
data de 15 ianuarie, iar în intervalul 15-18 ianuarie cantităţile de apă vor fi mai însemnate.
MUNTENIA
Vremea va fi deosebit de caldă în primele două zile ale intervalului, cu maxime de 12...14
grade şi minime de 4...6 grade, apoi va intra într-un proces de răcire accentuată, astfel încât,
în jurul datei de 18 ianuarie, mediile diurne vor fi de aproximativ -5 grade, iar cele nocturne de
-9 grade. După această dată, tendinţa va fi de încălzire treptată, iar la sfârşitul intervalului de
prognoză valorile termice se vor apropia de cele normale din punct de vedere climatologic: în
jur de 0 grade ziua şi -6...-4 grade noaptea.
Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor, ploi la început, apoi predominant ninsori, va fi mai
mare în intervalul 15-19 ianuarie.
OLTENIA
În primele zile ale ale intervalului va fi mult mai cald decât în mod obişnuit la această dată, iar
media temperaturilor maxime va fi de 9...11 grade şi a celor minime de 2...3 grade. Începând
cu data de 13 ianuarie, vremea va intra într-un proces de răcire, iar în intervalul 18-21
ianuarie, când va fi cel mai frig, valorile diurne nu vor mai depăşi, în medie, -4...-3 grade, iar
cele nocturne vor coborî uşor sub -10 grade. Apoi, până la sfârşitul intervalului de prognoză,
regimul termic va creşte treptat, spre valori apropiate de cele normale climatologic în a doua
decadă a lunii ianuarie, şi se vor înregistra, în medie, 0 grade ziua şi -8 grade noaptea.
Vor fi posibile precipitaţii aproape în fiecare zi, dar cu o probabilitate mai mare în intervalul
15-20 ianuarie, atunci când vor predomina ninsorile.
LA MUNTE
În prima săptămână vremea se va răci accentuat. Astfel, la începutul intervalului vor fi valori
medii diurne de 6...7 grade şi nocturne de aproximativ 0 grade, iar pe 18 şi 19 ianuarie se vor
înregistra -12 grade ziua şi -18 grade noaptea. Apoi regimul termic va marca o creştere
treptată, astfel încât, la sfârşitul intervalului de prognoză, media temperaturilor maxime va fi
de -6...-4 grade şi a celor minime se va situa în jurul a -12 grade.
În prima zi se vor semnala precipitaţii sub formă de ploaie şi lapoviţă, apoi va ninge, cu o
probabilitate mai mare şi mai abundent, în intervalele 11-14 ianuarie, respectiv 15-18
ianuarie.