MENIU

Ne așteaptă o săptămână cu ploi și ninsori. Cum va fi vremea în toată țara marți, miercuri și joi

Vremea va f mohorâtă și rece marți, miercuri și joi. Marți, însă, avem parte de și de Coduri Portocaliu și Galben de ploi abundente. La munte va ninge.

VREMEA MARȚI

Marți avem de îndurat două Coduri - Galben si Portocaliu. Asadar, pana marți, la ora 18, în Muntenia, estul Olteniei şi sudul Moldovei va ploua pe arii extinse, iar cantitãţile de apã vor depãşi 25 l/mp, izolat chiar40...50 l/mp. Local în judeţele Vrancea, Buzãu, Brãila Ialomiţa, Cãlãraşi şi Ilfov vântul se va intensifica, temporar cu viteze de 55...65 km/h. Cantitãţi de apã de 15...20 l/mp şi izolat 30 l/mp vor fi şi în Dobrogea şi vestul Olteniei, si indeosebi acum dimineata vom avea precipitaţii mixte, local, si în Oltenia şi, pe arii restrânse, si în Muntenia. În Carpaţii Meridionali şi Orientali, va ninge însemnat cantitativ, iar vântul va prezenta intensificãri temporare, mai ales în zona înaltã, cu viteze la rafalã de 55...70 km/h. In prima parte a zilei de maine, precipitaţii predominant sub formã de ninsoare se vor semnala şi în sudul şi estul Transilvaniei şi vestul Moldovei, unde local chiar se va depune strat de zãpadã. Codul Portocaliu vizeaza zonele montane ale judeţelor Braşov, Covasna, Vrancea, Buzãu, Prahova, Dâmboviţa şi Argeş, unde asteaptam ninsori abundente, ce vor lasa in urma lor un strat de zãpadã consistent. In plus, vântul va avea intensificãri temporare, cu rafale de 55...70 km/h, spulberând zãpada şi determinând scãderea vizibilitãţii, potrivit REALITATEA TV.

In Bucuresti, ramane mohorat si se raceste -celor 3, 4 grade din zori, cu chiu cu vai li se mai adauga inca pe-atatea, astfel ca la amiaza nu vom depasi 6, 7 grade. In plus, va ploua slab, mocaneste, iar acum, in prima parte a zilei, si vantuul va avea ceva intensificari, asftel ca va accentua considerabil senzatia de frig, deci echipati-va temeinic.

La munte, cerul va fi mai mult noros în Carpaţii Meridionali şi Orientali, unde va continua sã ningã, local însemnat cantitativ şi cu precãdere în zona înaltã, vântul va avea intensificãri, cu viteze la rafalã de 55...70 km/h, trecãtor spulberând zãpada. Cantitãţile de apã vor mai depãşi pe arii restrânse 15...20 l/mp, cu precãdere în zona Carpaţilor de Curburã. În Carpaţii Occidentali, cerul va fi temporar noros şi doar izolat va mai ninge slab la începutul intervalului. Temperatura aerului va marca o creştere uşoar în masivele vestice şi nordice faţã de intervalul anterior.

In regiunile intracarpatice, norii se retrag treptat si lasa loc soarelui. Mai ramin insa in Transilvania unde dealtfel mai sunt si precipitatii, mai ales ninsori. Maximele zilei : 5 grade la Timisoara si Oradea, 4 la Baia Mare, 3 la Cluj, Sibiu si Brasov si 0 grade la Miercurea Ciuc.

Un pic de soare in vestul Olteniei, dar innorat si ploios, trecator chiar si cu lapovita, in restul Olteniei si in Muntenia. Maximele zilei : 7 grade la Drobeta, 5 la Craiova, 6 la Giurgiu si Ploiesti, 7 la Calarasi.

Vreme mohorata, cu ploi si vint si in Dobrogea. Dar aici maximele sunt cele mai mari din tara, intre 8-10 grade.

Ploua si in Moldova, in sudul regiunii, pentru ca spre este mai frig si precipitatiile se transforma in lapovita si ninsoare. Maximele, 5-7 grade in sud si 2-3 grade de la Bacau in sus.

VREMEA MIERCURI

Miercuri, cerul se mai limpezeste, va fi doar temporar innorat si precipitaţiile, slabe si indeosebi in estul tarii, vor fi izolate si predominant sub formã de ploaie. La munte, pe arii restrânse, va mai ninge slab. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri la munte. Dar maximele vor fi apropiate de cele normale pentru sfârşitul lunii noiembrie - intre 0 grade la Miercurea Ciuc şi 10 grade la Constanta. Dimineaţa în zonele joase, pe arii restrinse, va fi ceaţã.

In Bucuresti maine, cer temporar noros, vânt slab şi moderat. Pornim in zi cu 2-4 grade (putine), iar la amiaza, ne oprim pe la 7...8.

VREMEA JOI

Joi, din pacate, vremea se strica iar -se innoreaza, reapar precipitatiille si se extind treptat in toata tara. În jumatea de vest a teritoriului şi în zona montanã, cantitãţile de apã vor putea depãşi local 15 l/mp. La munte precipitaţiile vor fi mixte, în vest, centru şi nord, vor predomina ploile, iar în rest va ploua. Vântul se va reactiva si el în majoritatea zonelor, mai susţinut în vest, sud-est şi la munte, dar tot pe creste va avea vitezele cele mai mari. Temperaturile vor marca insa o uşoarã crestere, astfel cã maximele se vor încadra între 2 şi 12 grade, chiar mai ridicate, pana spre 14 grade, in Dobrogea (13 Tulcea, 14 Constanta). Dimineaţã, în zonele joase, pe arii restrânse va fi ceaţã.

In Bucuresti, joi, se va înnora şi mai ales spre searã, va ploua. Vântul va sufla slab şi moderat. Dimineata, minima coboara sub zero grade, minus 1 grad, dar amiaza se vor inregistra in jur de 9 grade. Dimineaţã vor fi condiţii de ceaţa.

 

 

 

 

 

Mai multe articole despre:
meteo vremea prognoză meteo