MENIU

Ministrul Transporturilor face anunțul mult așteptat - Câți kilometri de autostradă s-ar putea face în 2022, în România

Sorin Grindeanu

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, speră ca în 2022 să se circule pe o parte din cei 80 de kilometri de autostradă care sunt în lucru în prezent, să dea drumul la podul suspendat de la Brăila şi să existe drone pe şantierele din România până în vara acestui an.

"Nu pot să dau un număr exact de kilometri de autostradă pentru 2022, dar ştiu că atunci când am venit în minister au fost zero pe anul 2021 şi că s-au făcut eforturi să se ajungă la cei 30 de kilometri de autostradă, şi aceştia foarte puţini, aproape un minim în ultimii 5-6 ani. Suntem în lucru la circa 80 de kilometri în acest moment (...) iar o parte dintre ei da, pot fi (inauguraţi n.r.) în 2022. Un lot, poate chiar două. Aş vrea să fie două pe drumul expres Craiova-Piteşti, care de asemenea este foarte circulat. Cum m-aş bucura ca la anul ARF să înceapă să demareze achiziţia de materia rulant. M-aş bucura ca la sfârşitul anului şi din discuţiile pe care le-am avut când am fost la faţa locului la Podul de la Brăila - care este impresionant - să putem să-l dăm în circulaţie. De asemenea, la modul în care merg lucrurile pe lotul Sibiu-Boiţa, vorbesc de un constructor care este în faţă cu lucrările, să putem să circulăm şi acolo, deşi termenul este în 2023. Eu o să le urmăresc îndeaproape toate aceste lucrări", a declarat, duminică, Sorin Grindeanu, la Digi 24.

De asemenea, el a transmis că pentru anul 2022 îşi doreşte să dea drumul " la noi şantiere şi nu puţine".

Întrebat când vom vedea drone care să monitorizeze lucrările pe şantiere, Grindeanu a răspuns: "Mai repede decât vor unii".

"Suntem într-o fază avansată cu Ministerul de Interne, împreună cu ei vrem să facem, este nevoie şi de un act normativ în Guvern. În momentul în care va parcurge tot circuitul... mult mai repede, decât vara acestui an", a transmis Sorin Grindeanu. 

Mai multe articole despre:
sorin grindeanu autostrada