MENIU

La munte vor fi lapoviţă şi ninsoare. Meteo pe trei zile

Vremea va fi uşor mai rece decât ar fi normal în regiunile sudice şi sud-estice, unde cerul va fi noros şi, local, mai ales în a doua parte a zilei, va ploua. Pe crestele montane, izolat şi trecător, vor fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. În restul ţării regimul termic va fi normal pentru această perioadă, cerul va fi temporar noros şi doar izolat este posibil să plouă slab. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe litoral. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 10 şi 17 grade.

Bucureştenii au parte de o zi mai rece decât ar fi normal, cu 13...14 grade la amiază. Cerul va fi noros şi sunt condiţii ca trecător să plouă, mai ales spre seară. Vântul nu va trece de moderat. 

La munte cerul va fi temporar noros şi pe arii restrânse va ploua. Pe creste, izolat şi trecător, vor cădea şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat. Termometrele vor indica 6 grade la Păltiniş, 8 la Predeal, 4 în Semenic, 6 la Sinaia, 7 la Stâna de Vale şi 1 grad sus pe vf Toaca.

Vineri, valorile termice vor fi apropiate de cele normale pentru ultima decadă a lunii octombrie în cea mai mare parte a ţării, astfel că temperaturile maxime trec de 10 grade în toată ţara şi ajung frecvent la 15 grade la şes, izolat 16 grade în sud-vest. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări mai ales în prima parte a zilei în regiunile sudice, unde pe arii restrânse va mai ploua. Vântul va avea unele intensificări pe litoral. În zonele joase vor fi condiţii de formare a ceţii

În Bucureşti începem ziua de mâine cu 5…6 grade şi posibil ploi slabe, iar la amiază termometrele vor indica 15…16 grade.

Sâmbătă temperaturile maxime se menţin în limite normale pentru această perioadă a anului. Peste grade în toată ţara şi până la 17 grade la Drobeta Turnu Severin. Cerul va fi variabil în sud-vestul ţării, dar în celelalte regiuni, pe arii restrânse vor fi precipitaþii slabe, sub formă de ploaie, iar în zonele înalte de munte şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla mai tare în estul teritoriului şi la munte. Dimineata, în zonele joase de relief, izolat se va semnala ceaţă.

Weekendul începe în capitală cu cer temporar noros, trecător ploi slabe şi 15..16 grade la amiază.