Iarna bate la ușă, dar temperaturile sunt ca în toiul verii. Când se schimbă vremea - scăderi semnificative în termometre
Un nou val de aer tropical va ajunge în România. Din acest motiv, temperaturile vor fi ca în toiul verii, cu maxime care vor atinge, pe alocuri, chiar și 27 de grade.
Ultima lună de toamnă aduce temperaturi anormale, mai ales în sudul și sud-vestul țării.
„Trebuie să menționăm că această săptămână va fi caracterizată de temperaturi în medie peste ceea ce va fi normal și abaterile termice, în medie, sunt mai mari cu 4,5-5 grade Celsius, mai ales în partea de sud, sud-est și est a țării” a precizat Elena Mateescu, directorul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).
”Deocamdată rămânem pe un fond de vreme caldă cel puțin până la jumătatea lunii noiembrie, pentru că și a doua săptămână din noiembrie, 7-14 noiembrie, rămâne pe un semnal în care temperaturile să fie unele peste normal”, a mai spus meteorologul.
De asemenea, în continuare se anunță deficit de precipitații. Începând de joi, 3 noiembrie, însă temperaturile încep să scadă treptat pe măsură ce se vor extinde ploile, astfel încât sâmbătă, duminică și la începutul săptămânii viitoare sunt așteptate precipitații în cea mai mare parte a țării.
Conform ANM, temperaturile ar putea să ajungă mai aproape de normalul perioadei, adică maxime care probabil săptămâna viitoare nu vor mai depăși 16-18 grade Celsius.
Miercuri, 2 noiembrie, vremea va fi caldă pentru această perioadă, iar în sud și sud-est deosebit de caldă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 16 și 26 grade Celsius, iar cele minime se vor situa între 5 și 13 grade Celsius. Cerul va fi variabil pe parcursul zilei în sud și sud-est, iar în rest vor fi înnorări și doar pe alocuri va ploua slab. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări în zona montană înaltă, iar ziua pe arii restrânse în sud-vest și nord-est. Dimineața și noaptea izolat va fi ceață.
În București, cerul va fi variabil pe parcursul zilei și va avea unele înnorări noaptea. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 26 grade Celsius, iar cea minimă de 11 grade Celsius.
Scad temperaturile de joi
Joi, 3 noiembrie, conform meteorologilor, vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări la munte, în prima parte a intervalului în Moldova, apoi în sudul Banatului. Temperaturile maxime se vor încadra între 12 și 23 grade Celsius, iar cele minime, în general, vor fi cuprinse între minus 1 și 11 grade Celsius.
În Capitală, deși temperaturile sunt în scădere, vremea rămâne caldă. Temperatura maximă va fi cuprinsă între 18 și 20 grade Celsius, iar cea minimă se va situa între 6 și 8 grade Celsius.
Ploi în regiunile vestice
Vineri, 4 noiembrie, meteorologii anunță tot vreme caldă, dar și ploi în regiunile vestice. Temperaturile maxime se vor încadra între 13 și 23 grade Celsius, iar cele minime vor avea valori cuprinse între 4 și 13 grade Celsius.
În București, maxima zilei va fi de 21 grade Celsius, iar cea minimă va fi de 9 grade Celsius.