MENIU

FURTUNI VIOLENTE în România - avertismentul meteorologilor: zonele lovite de caniculă și vijelii 

Pe parcursul săptămânii, este posibil ca gradul de instabilitate atmosferică să crească semnificativ, îndeosebi spre weekend, când furtunile sunt așteptate să crească în intesitate. 

Gradul de instabilitate atmosferică e posibil să crească semnificativ spre sfârșitul săptămânii, când vom ptea vorbi despre o extindere parțială a furtunilor, dar și o creștere în intensitate a acestora, potrivit directorului de Meteorologie Operațională din cadrul ANM, Gabriela Băncilă.

Într-o intervenție la Realitatea PLUS, aceasta a declarat că temperaturile vor crește și este posibil să ajungem la umbră la pragul caniculei. 

"Temperaturile vor urca până la 34-35 de grade. Va fi un grad ridicat de umezeală în aer, vom simți temperaturi mai ridicate și disconfort termic din cauza căldurii și umezelii din aer", a explicat Băncilă.

"Au fost meseje de vreme severă imediată care, pe de o parte, ieri și azi-noapte au dublat mesajul de atenționare generală prin avertizare cod portocaliu și roșu de vreme severă imediată. E posibil ca azi să asistăm pentru sud-estul țării la astfel de mesaje - în zona Dobrogei, azi e pozibil să semnalăm manifestari de instabilitate atmosferică și pentru nordul Olteniei", a mai spus Gabriela Băncilă.