Frig în toată țara și precipitații. Unde se anunță lapoviță și ninsori
Vremea se schimbă radical, în perioada imediat următoare. La altitudini mari, se așteaptă lapoviță și ninsori, în timp ce în restul regiunilor va ploua. Maximele nu vor depăși 21 grade Celsius.
Astăzi, conform Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), valorile termice se vor situa sub mediile caracteristice perioadei în nord-est şi vor fi apropiate de acestea în restul ţării. Cerul va fi variabil, cu înnorări şi ploi în zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali, în cea mai mare parte a Moldovei, local în Transilvania şi pe arii restrânse în celelalte regiuni, cu o probabilitate mai mare noaptea în cele sud-estice.
La altitudini foarte mari vor fi posibile precipitaţii sub formă de lapoviţă sau ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 13 şi 21 grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse între 4 şi 13 grade Celsius. Dimineaţa şi noaptea, în zonele joase de relief, pe arii restrânse va fi ceaţă.
În București, vremea va fi apropiată de normalul termic al perioadei. Cerul va fi temporar noros, dar probabilitatea de ploaie va fi redusă. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va cuprinsă între 19 și 21 grade Celsius, iar cea minimă va fi de 8 grade Celsius.
În Capitală vor fi condiţii de ploaie slabã pe parcursul zilei. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă, în scãdere uşoară faţă de ziua precedentă, va fi de 18 grade Celsius, iar cea minimă se va situa între 6 și 9 grade Celsius.
Sâmbătă, 15 octombrie, meteorologii anunță vreme în general frumoasă şi apropiată de normalul termic al perioadei. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări pe parcursul zilei în zonele montane, unde pe alocuri va ploua slab. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări în est şi sud-vest. Temperaturile maxime se vor încadra între 13 şi 21 grade Celsius, iar cele minime între 1 şi 11 grade Celsius. Dimineaţa şi noaptea, în zonele joase de relief, pe arii restrânse va fi ceaţă.
În Capitală, ANM anunță o temperatura maximă de 18 grade Celsius, iar cea minimă se va încadra între 4 și 7 grade Celsius.