Cum va fi vremea în weekend? Anunț de ultimă oră de la meteo
Vineri, se încălzește ușor în cea mai mare parte a țării. Maximele, la nivelul întregii țări, vor fi cuprinse, în general, între 4 și 10 grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare și ploi, pe arii restrânse și în general slabe cantitativ, în extremitatea sud-estică a țării și în nord-vest. În primele ore ale zilei, în Maramureș și în nordul Transilvaniei, trecător, vor fi posibile și precipitații sub formă de lapoviță. Vântul va avea unele intensificări în regiunile vestice și la munte, iar în prima parte a zilei și în Dobrogea. Acum, dimineața, local, în zonele joase de relief, este ceață.
Vremea în București
În București, 1-2 grade acum și ceață, apoi cerul va fi variabil. Vântul va sufla în general slab. La amiază, urcăm cu maximă până la 6, 7 grade Celsius.
Vremea la munte
La munte, vremea se încãlzeste uşor și aici. Cerul va fi variabil astăzi, cu înnorãri temporare şi pe arii restrânse și precipitaţii slabe, mixte, îndeosebi în Munţii Apuseni şi în nordul Carpaţilor Orientali. Vântul suflă slab şi moderat, cu intensificãri în zonele înalte. În weekend încălzirea va continuă astfel că vremea va deveni deosebit de caldă pentru această dată iar precipitațiile, puține și slabe vor fi sub formă de ploaie.
Vremea sâmbătă și duminică
Sâmbătă, continua să se încălzească, devenind deosebit de cald pentru această dată în vestul și sud-estul țării. Temperaturile maxime se vor încadra între 4 grade la Suceava și Miercurea Ciuc și 15 grade la Timișoara și Oradea. Cerul va fi variabil, iar mai ales dimineața, local în Moldova, Oltenia și Muntenia, și izolat în celelalte regiuni, va fi ceață și nori joși stratifoemi, posibil asociați cu burniță. Pe spații mici la munte se vor semnala precipitații mixte. Vântul va avea intensificări temporare în regiunile vestice și în zonele montane aferente.
În București, mâine, cer variabil, cu ceață dimineața. Vântul va sufla slab, până la moderat. Dimineață, 0…1 grad și la amiază, 8-9 grade.
Duminică, vreme caldă pentru această dată, chiar deosebit de caldă în vestul și sud-estul țării, precum și în zonele de deal și de munte. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 5 și 15 grade, cu cele mai scăzute valori în zonele cu ceață persistentă și cele mai ridicate în vestul și sudul țării (16 Oradea, Timișoara, Călărași). Cerul va fi temporar noros, dar mai ales dimineața, în Moldova, local în Oltenia și Muntenia și izolat în celelalte regiuni, vor fi nori joși stratiformi și ceață, posibil și burniță. În regiunile vestice, pe arii restrânse, se vor semnala ploi slabe. Vântul va avea intensificări temporare în regiunile vestice și la munte.
În București, duminică, cer temporar noros, iar îndeosebi dimineața va fi ceață sau nebulozitate joasă. Vântul va sufla în general slab. 2-3 grade dimineață și 7-9 grade la amiază.