MENIU

Cod portocaliu de viituri, cod galben de inundații - avertismentul hidrologilor 

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, vineri, o atenţionare Cod portocaliu de viituri, valabilă pe râuri din şapte judeţe începând de sâmbătă după-amiaza, precum şi un Cod galben de inundaţii, ce vizează cursuri de apă din Transilvania, Crişana, Moldova şi Banat, până luni la miezul nopţii.

Potrivit hidrologilor, în intervalul 18 februarie, ora 16:00 - 20 februarie, ora 12:00, pe fondul valabilităţii Codului portocaliu se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide, creşteri de debite şi de niveluri, cu posibile depăşiri ale Cotelor de apărare, pe râurile din bazinele hidrografice: Tisa - sector aferent S.H. Valea Vişeului, Vişeu - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Iza - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Lăpuş (judeţul Maramureş), Tur (judeţul Satu Mare), Someşul Mare - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Bistriţa-Năsăud), Crişul Negru - bazin amonte S.H. Beiuş (judeţul Bihor), Crişul Alb - bazin amonte S.H. Gurahonţ (judeţele: Hunedoara şi Arad) şi Arieş - bazin amonte S.H. Baia de Arieş (judeţul Alba).

De asemenea, în perioada 17 februarie, ora 23:00 - 20 februarie, ora 00:00, va fi Cod galben de fenomene hidrologice similare pe următoarele cursuri de apă: Tisa - sector aferent S.H. Valea Vişeului, Vişeu, Iza, Lăpuş (judeţul Maramureş), Tur (judeţul Satu Mare), Someşul Mare (judeţul Bistriţa-Năsăud), Someşul Mic - bazin amonte de Acumularea Gilău (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş - afluenţii mici aferenţi sectorului aval S.H. Dej (judeţele: Cluj, Sălaj, Maramureş şi Satu Mare), Crişul Repede - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Cluj şi Bihor), Crişul Negru (judeţele: Bihor şi Arad), Crişul Alb (judeţele: Hunedoara şi Arad), Mureş - bazin amonte S.H. Glodeni şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Glodeni - amonte confluenţă cu râul Arieş (judeţele: Harghita, Mureş şi Bistriţa Năsăud), Târnava Mică - bazin amonte S.H. Bălăuşeri, Târnava Mare - bazin amonte S.H. Vânători (judeţele: Harghita şi Mureş), Arieş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş - afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Brănişca (judeţele: Hunedoara şi Arad), Bega - bazin amonte S.H. Chizătău (judeţul Timiş), Timiş - bazin amonte S.H. Sadova şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Sadova - amonte S.H. Lugoj (judeţele: Caraş Severin şi Timiş) şi Bistriţa - bazin amonte S.H. Cârlibaba şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Cârlibaba - amonte de Acumularea Izvoru Muntelui (judeţele: Suceava, Neamţ şi Harghita). 

Mai multe articole despre:
inundatii viituri viitura romania