Când va cădea prima ninsoare din iarna 2018-2019?
Ninsori frecvente în decembrie, ianuarie și februarie, ger și viscol în martie. Așa arată prognoza meteo pentru iarna 2018-2019!
Prima ninsoare din iarna 2018-2019 ar putea veni, în București, la finele lunii noiembrie, conform aplicației Accuweather. Însă, vorbim doar despre câțiva fulgi de nea.
Prima ninsoare ceva mai consistentă ar putea veni cu câteva zile înainte de Crăciun.
Vara anului 2018 a fost, fără doar și poate, una atipică, cu ploi torențiale și temperaturi care au depășit 30 de grade foarte rar și se pare că și iarna va fi la fel. Mai exact, conform estimărilor făcute de meteorologi, iarna va fi lungă în acest an, din cauza unor curenți ce-și modifică traiectoria.
Astfel, primele estimări realizate de meteorologi arată că iarna va începe devreme, la sfârșitul lunii noiembrie și va rămâne aici până la jumătatea lunii ianuarie.
Este de așteptat, însă, ca în lunile decembrie, ianuarie și februarie să ningă frecvent, însă fără a se înregistra viscol ori ger.
În mod neobișnuit, fenomenele extreme vor apărea la începutul lunii martie, când gerul năprasnic și viscolul vor lovi mai multe zone din Europa, conform ziarulunirea.ro.