Fenomene meteo EXTREME în România. COD GALBEN de furtuni în 30 de judeţe
După caniculă, au venit ploile. Administrația Națională de Meteorologie a emis ieri o informare meteo COD GALBEN de instabilitate atmosferică accentuată şi ploi însemnate cantitativ. Atenţionare este valabilă până joi 26 iulie, ora 03:00.
Furtunile au măturat azi-noapte mare parte din ţară. Sinaia a fost afectată de o ploaie torenţială care a provocat inundaţii. Şi Drumul Naţional 1, care trece prin staţiune, a fost acoperit de ape, iar traficul a fost blocat. Inundaţii au fost şi într-o comună buzoiană, după ce o viitură a distrus mai multe poduri şi baraje.
O ploaie torenţială care a durat câteva zeci de minute a inundat DN1, în Sinaia. De asemenea, două maşini au rămas blocate pe o stradă din staţiune. Pompierii au intervenit pentru a scoate apa de pe carosabil care avea și o jumătate de metru. Aceştia au intervenit şi în Azuga pentru a scoate apa din două locuinţe.
Vântul puternic a dus la căderea a 33 de copaci în Bucureşti şi Ilfov, este bilanţul intervenţiilor ISU de luni seara, potrivit căruia 13 autoturisme au fost avariate, iar în opt cazuri a căzut tencuiala de pe unele clădiri.
Comuna Lopătari din judeţul Buzău a fost afectată de o viitură formată din cauza unei ploi torenţiale, care a dus la ieşirea din matcă a unui râu. Astfel mai multe poduri şi anexe gospodăreşti au fost distruse.
Atenţionare METEO
În intervalul menţionat, în toate zonele de munte, precum şi în Banat, Crişana, Oltenia, Maramureş, Transilvania, nord-vestul Moldovei şi vestul Munteniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin intensificări ale vântului cu aspect de vijelie, frecvente descărcări electrice, averse ce vor avea şi caracter torenţial şi căderi de grindină.
Astfel de fenomene se vor semnala şi în regiunile estice şi sud-estice, dar pe spaţii mai restrânse, îndeosebi în a doua parte a zilei de marţi (25 iulie) şi în prima parte a nopţii de marţi spre miercuri (25/26 iulie).
În intervale scurte de timp sau prin cumulare se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi 20...25 l/mp şi punctiform 50...60 l/mp.
În cursul zilei de marţi, 25 iulie, în sudul şi estul Munteniei, vestul Dobrogei, sudul şi centrul Moldovei, disconfortul termic va fi ridicat, iar temperaturile maxime se vor situa frecvent între 33 şi 35 de grade.