MENIU

Anunţ de ultimă oră de la meteo: Cum va fi vremea săptămâna viitoare

Luni, doar în Dobrogea vor mai fi unele înnorări, în cursul zilei, iar în celelalte regiuni, cerul va fi mai mult senin. Din punct de vedere termic, vremea va fi mai rece decât în mod obișnuit la această dată, cu precădere în sudul, estul și local în centrul țării, deși temperatura aerului va crește ușor. Astfel, maximele se vor încadra între 14 și 20 de grade. Dimineața, izolat va fi ceață. 

Vremea în Bucuresti

În Bucureşti, vremea va fi mai rece decât în mod obişnuit la această dată. În condiţiile unui cer mai mult senin, temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 18 grade. Vântul va sufla, în general, slab. 

Vremea la munte

La munte, cerul va fi mai mult senin. Vântul va sufla slab şi moderat. Valorile termice vor fi comparabile cu cele de ieri. La amiaza vor fi 11 grade la Paltinis, 12 grade la Predeal, 8 grade la Semenic, 10 grade la Sinaia la cota 1500, 14 grade la Arieseni si 6 grade pe Vf. Toaca din masivul Ceahlau. 

Vremea marţi

Marţi, vremea se va încălzi, față de luni. Astfel, temperaturile maxime se vor încadra între 15 grade la Miercurea Ciuc și 23...24 de grade in Banat. Dimineata va fi insa tot rece, iar în Maramureș, Transilvania, jumătatea de nord a Moldovei și pe spații mici din nordul Munteniei, se va produce brumă. În jumătatea de nord-vest a țării, cerul se va înnora treptat, iar incepand cu seara, va ploua. În restul teritoriului, cerul va fi variabil și, pe spații mici, se va forma ceață. Vântul va avea unele intensificări la munte, iar pe parcursul zilei și în Moldova, Banat și Crișana.

În Bucuresti, temperatura aerului va crește, până la valori apropiate de cele normale la această dată. 5...7 grade dimineata si spre 3 grade în zona periferică, iar la amiaza 20...21. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla, în general, slab. În orele dimineții, vor fi condiții de ceață.

Vremea miercuri

Miercuri, temperaturile maxime, mai scăzute decât cele de marţi în cea mai mare parte a țării, se vor încadra între 13...14 in nordul Moldovei si in estul Transilvaniei și 22 de grade la Calarasi, valorile apropiate de cele specifice datei. Cerul va avea înnorări temporare și va ploua pe arii relativ extinse, în zonele de munte, în centrul și estul teritoriului. Vântul va avea unele intensificări la munte, precum și în regiunile sud-vestice, centrale și estice. In estul Transilvaniei se va mai produce brumă.

În Bucuresti, cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în cursul zilei, când trecător, va fi posibil să plouă slab. Dimineaţa, 6...8 grade in oras si ceva mai putin, 1...2 grade în zona preorășenească, iar la amiază, 19...20 de grade. Dimineata, vor fi condiții de ceață. 

Mai multe articole despre:
meteo vremea luni marţi miercuri vremea în Bucureşti