MENIU

Ziua Mondială Antifumat a fost marcată duminică în toată lumea

Foto: healthcare4me.net

În Capitală, sub sloganul "Fugi de tutun!" s-a promovat duminică un stil de viaţă sănătos, voie bună şi aer curat, cu ocazia Zilei Mondiale Antifumat. Cu aceast prilej, au fost organizate, în Parcul Universităţii Politehnice din Capitală, concursuri de role, biciclete şi cross.

Astfel a  avut loc lansarea etapei a doua a celei mai mari campanii de conştientizare din domeniul sănătăţii iniţiată de Comisia Europeană. Evenimente asemănătoare vor fi în fiecare capitală din Statele Membre ale Uniunii.

Un studiu al Centrului pentru Politici de Sănătate arată că, anual, 33.000 de români mor din cauza unor boli agravate de fumat. La nivel global, din cauza fumatului, la fiecare şase secunde o persoană moare.

Ţara noastră ocupă locul patru în Uniunea Europeană la numărul de fumători, unul din trei români fumează, iar 60% dintre aceştia sunt bărbaţi. Lupta cu fumatul a început de ani buni, dar rezultate vizibile au început să apară abia după ce împătimiţii de tutun au primit la pachet cu ţigaretele şi imagini sugestive cu urmările acestui viciu. O altă măsură de protecţie a nefumătorilor şi de descurajare a fumătorilor a fost separarea spaţilor închise, în spaţii de fumători şi de nefumători.

Mai multe articole despre:
sănătate Bucureşti ţigări zi Eveniment antifumat