Ziua Aviatorilor, sărbătorită în weekend prin parade şi deschiderea Arcului de Triumf
Primăria Capitalei, prin Administraţia Monumentelor şi Patrimoniului Turistic a oferit locuitorilor Bucureştiului, cu ocazia Zilei Aviatorilor, posibilitatea de a vizita terasa superioară, precum şi un număr de patru expoziţii amenajate în interiorul Arcului de Triumf, monument care a fost deschis vizitatorilor în perioada 18-20 iulie.
În zilele de 18-19 iulie 2009, între orele 12:00-14:00, au avut loc parade, demonstraţii de mânuiri de arme şi jurăminte militare, în uniforme de paraşutişti/aviaţie din perioada 1941-1945, manifestări organizate de AMPT în colaborare cu Asociaţia Tradiţia Militară.
Surpriză pentru bucureştenii care s-au plimbat sâmbătă în parcul Herăstrău. Două elicoptere au fost expuse special pentru pregătirile de Ziua Aviaţiei, care va fi sărbătorită luni. Luni, şase elicoptere au dat Onorul aerian, iar reprezentanţii MAI au depus coroane de flori în memoria eroilor aviatori români.