Zico, hat-trick la 56 de ani
Fostul jucător al lui Flamengo a coborât iar pe iarba de pe Maracana şi a realizat un hat-trick în meciul caritabil susţinut de starurile fotbalului brazilian.
În faţa a 50.000 de fani, Flamengo, cu super-vedetele Zico, Romario şi Adriano printre titulari, a întâlnit echipa prietenilor lui Zico, în ultimul meci al anului în Brazilia, All Star Game. Spectacolul a fost total. S-au înscris 10 goluri, câte 5 pentru fiecare echipă. Zico a marcat un hat trick, iar Romario a adus celelalte două reuşite pentru Flamengo.
Meciul i-a dat prilejul lui Zico să îngroape securea războiului cu Romario, după ce aproape 15 ani cei doi nu-şi vorbiseră. Înaintea Mondialului din Franţa, din 1998, fostul selecţioner al Brazilei nu l-a convocat la naţională pe Romario din cauza unei accidentări. După All Star Game-ul din acest an, Zico le-a mulţumit tuturor şi a anunţat că banii încasaţi vor merge la familiile a doi foşti jucători din Rio.
Numit \"Pele cel Alb\", Zico a fost unul dintre cei mai buni jucători în anii \'80.