MENIU

Zece serigrafii cu Marilyn Monroe, după o matriţă de Andy Warhol, sunt scoase la vânzare în Capitală

Foto: www.izinsizgosteri.net

Zece serigrafii cu chipului actriţei Marilyn Monroe, realizate cu o matriţă creată de cel mai cunoscut reprezentant al curentului pop-art, Andy Warhol, sunt expuse spre vânzare, până pe 20 august, la Dalles din Capitală, informează organizatorii evenimentului.

Serigrafiile aparţin unui colecţionar român şi costă, în total, 9.900 de euro. Lucrările vor putea fi cumpărate la pachet sau separat, pentru aproximativ 1.000 de euro bucata. Lucrările sunt inscripţionate cu seria ce atestă realizarea lor după matriţa lui Warhol.

În luna septembrie, celebra casă de licitaţii Christie's va scoate la licitaţie, la Londra, lucrarea lui Warhol "Marilyn", estimată la 20.000 de lire sterline, care face parte dintr-o serie de zece printuri create de artist în 1967.

Artistul american Andy Warhol şi-a început cariera prin a face grafica unor reclame şi ilustraţii pentru jurnale de modă. Fiind foarte apreciat, a pătruns în cercuri exclusiviste şi ajuns să expună în galerii de modă. În anii '60, a început să folosească serigrafia şi tiparul fotomecanic, iar lucrările sale, printre care reproduceri ale portretelor starurilor de cinema şi grafica unei serii de sticle Coca-Cola, au devenit simboluri ale culturii şi civilizaţiei americane. Warhol a realizat şi grafica unor albume ale trupei Rolling Stones şi a cochetat şi cu cinematografia, realizând un film experimental alături de membrii formaţiei The Velvet Underground. Artistul a încetat din viaţă în 1987.

Mai multe articole despre:
Andy Warhol Marlyn Monroe