Yair Miron, fiul patronului clinicii Sabyc, a fost eliberat
Yair Miron, fiul patronului clinicii Sabyc,este liber. Curtea de Apel a decis eliberarea lui sub control judiciar. Yair este acuzat de implicare în scandalul traficului cu embrioni umani. Yair a declarat la ieşirea din arest că merge "să petreacă". Întrebat cum comentează decizia Curţii de Apel, tânărul a spus: "Vorbim în altă zi".
În ceea ce o privește pe secretara Cecilia Borza, avocații au reamintit că aceasta nu a făcut decât să respecte fișa postului la clinică. Astfel, aceasta făcea programarea pacientelor și ținea legătura cu medicii și cu donatoarele.
Medicul Harry Mironescu a declarat și la procesul de joi că nu le-a plătit pe donatoare pentru ovocite, ci doar le-a acoperit cheltuielile de deplasare la clinică. Mai mult, Mironescu a amintit că dorește să fie cercetat în libertate, având în vedere starea precară a sănătății sale și condițiile grele de detenție.
Procurorii DIICOT Bucureşti au dispus începerea urmăririi penale a lui Harry Mironescu, Yair Miron şi Cecilia Borzea, aceştia fiind acuzaţi de constituirea unui grup infracţional organizat şi de organizarea traficului de celule de origine umană în scopul obţinerii unui folos material.