MENIU

Vremea se încălzeşte, în următoarele zile - VEZI PROGNOZA METEO

Foto: photoforum.ru

Nu simţim încălzirea de la începutul săptămânii, cel puţin marţi, când cele mai mari temperaturi nu vor trece de 25 de grade. Dar vom tot aduna grade de la o zi la alta, iar joi şi vineri vorbim şi de 28-29 de grade în Câmpia de Vest, în timp ce valorile termice nu vor mai coborî nicăieri sub 25 de grade Celsius.

Astăzi vremea se îndreaptă şi mai mult decât marţi, temperaturile cresc, iar ploile se restrâng. Totuşi, în sudul ţării: Oltenia, Muntenia şi Dobrogea, mai trenează nori aducători de ploaie, mai ales în Lunca Dunării unde soarele va fi de-a dreptul scump la vedere. Se încălzeşte totuşi la nivelul întregii ţări, maximele încadrându-se între 20 şi 25 de grade. În Capitală, deşi mai sunt şanse să plouă şi miercuri, mai zărim şi soarele, iar temperatura aerului saltă cu 2-3 grade, atingând în jur de 24 de grade la amiază.

Temperaturile continuă să crească joi, iar ploi se mai anunţă doar răzleţe în Oltenia. Soarele este, aşadar, mai prezent, şi în aproape toată ţara, cu excepţia depresiunilor, temperaturile trec de 25 de grade. În partea de vest a ţării vorbim chiar de 28 de grade de la Timişoara până în Baia Mare. Bucureştenii au parte de o zi plăcută, cu soare şi fără ploi şi cu 27 de grade la amiază.

Intră pe vremea.realitatea.net pentru a vedea, în timp real, temperatura din oraşul tău