MENIU

Votul pentru ridicarea imunității lui Eugen Pîrvulescu, pe 21 octombrie. Senatorul, ținut în sah de colegii săi parlamentari

Votul pentru ridicarea imunității lui Eugen Pîrvulescu, pe 21 octombrie. Senatorul, ținut în sah de colegii săi parlamentari

Biroul permanent al Senatului, întrunit miercuri în format online, a decis ca solicitarea de ridicare a imunităţii parlamentare a lui Eugen Pîrvulescu să fie transmisă Comisiei juridice pentru întocmirea unui raport, iar acesta să fie supus votului plenului care urmează să se întrunească fizic, luni, 21 octombrie.

Solicitarea, sosită marţi la Senat, vizează încuviinţarea de către plen a percheziţiei informatice pentru  Pîrvulescu, cunoscut ca fiind un susținător al lui Mircea Geoană. Ministrul Justiției Alina Gorghiu a trimis preşedintelui Senatului, marţi seara, cererea de ridicare a imunităţii parlamentare în cazul lui parlamentarului.

Vinerea trecută, senatorul Eugen Pîrvulescu a fost pus sub urmărire penală şi urmează să fie cercetat sub control judiciar într-un dosar în care este acuzat de instigare la cumpărare de influenţă.

STENOGRAME din dosarul senatorului Eugen Pîrvulescu, susținătoul lui Geoană. Cum se negocia mita pentru SECRETE DE STAT

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a corupţiei au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar, începând cu ziua de vineri, faţă de Eugen Pîrvulescu, la data faptei şi în prezent senator în Parlamentul României, pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la infracţiunea de cumpărare de influenţă, Marian-Cătălin Burcescu, la data faptei director general la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM), pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la cumpărare de influenţă şi faţă de alte două persoane, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, respectiv complicitate la trafic de influenţă, a transmis DNA.

Numele lui Florin Cîțu, în mega-dosarul lui Eugen Pîrvulescu! Intervenție pentru o persoană care dorea șefia CNI și nu avea certificat ORNISS

Procurorii anticorupţie notează în ordonanţă că, în cursul anului 2022, persoana acuzată de trafic de influenţă, la instigarea lui Eugen Pîrvulescu şi beneficiind de ajutorul celeilalte persoane inculpate şi Marian-Cătălin Burcescu, ar fi pretins de la o persoană (martor în cauză) suma de 60.000 de euro din care martorul ar fi remis persoanei acuzată de trafic de influenţă suma de 150.000 lei (echivalentul a 30.000 euro), acesta din urmă lăsând să se creadă că are influenţă asupra unei alte persoane care deţinea o funcţie importantă în cadrul instituţiei desemnate de securitate, afirmând că o va determina să urgenteze efectuarea verificărilor de securitate necesare în cadrul procedurii de eliberare a avizului de securitate ORNISS în beneficiul martorului respectiv.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, cei patru trebuie să respecte o serie de obligaţii, între care să se prezinte ori de câte ori sunt chemaţi la organul de urmărire penală, să nu părăsească teritoriul României şi să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menţionate în ordonanţa de dispunere a controlului judiciar, menţionează DNA.