Vosganian: Solicitarea PDL împotriva lui Tăriceanu - intenţie de ascundere a problemelor guvernării
Purtătorul de cuvânt al PNL, vicepreşedintele Varujan Vosganian, a declarat marţi, pentru NewsIn, că demersul PD-L de a cere începerea urmăririi penale împotriva fostului premier este doar o încercare de deturnare a atenţiei publice de la problemele guvernării.
Fostul ministru de Finanţe a adăugat că actuala putere trăieşte fie în trecut, "defăimând" guvernarea Tăriceanu, fie în viitor, făcând promisiuni, însă fără a-şi asuma responsabilităţile prezentului.
Vosganian a ţinut să sublinieze că, în ceea ce priveşte "chestiunea Sterling", aceasta "a parcurs succesiv toate guvernările României".
Solicitarea PD-L de începere a urmăririi penale împotriva liberalului Călin Popescu Tăriceanu, pentru săvârşirea faptelor de subminare a economiei naţionale şi de abuz în serviciu contra intereselor publice, va fi trimisă Comisiei juridice pentru elaborarea unui raport, a decis BP al Camerei.