MENIU

Vosganian către Băsescu: Spuneţi familiei dumneavoastră că un frate sau tată preşedinte presupune şi riscuri

Foto: prezentonline.ro
Vosganian: Să spuneţi membrilor dvs. de familie să ştie că a avea un frate sau un tată preşedinte, presupune, dincolo de toate avantajele, şi anumite riscuri

Vicepreşedintele PNL Varujan Vosganian i-a solicitat vineri şefului statului să le transmită membrilor familiei sale că a avea un frate sau tată preşedinte nu presupune doar avantaj, ci şi riscuri pe care trebuie să şi le asume.

"Rugămintea mea este să trataţi cu mai multă seriozitate, să spuneţi colaboratorilor dumneavoastră să nu-şi mai uite pungile cu ciubucuri prin restaurante, să spuneţi miniştrilor dumneavoastră să guverneze ţara, şi nu campaniile electorale, şi să nu se ocupe cu lipitul afişelor, şi, fireşte, să spuneţi membrilor dvs. de familie să ştie că a avea un frate sau un tată preşedinte, presupune, dincolo de toate avantajele, şi anumite riscuri, precarităţi pe care de dragul acestui popor ar trebui să şi le asume", s-a adresat Vosganian lui Traian Băsescu, cu referire la ultimele acţiuni ale preşedintelui, inclusiv pe tema educaţiei.

Vicepreşedintele PNL s-a referit la "disputa" pe care a avut-o cu Traian Băsescu, cu ocazia dezbaterilor pe legile educaţiei.

"În clipa în care am ieşit, domnul preşedinte a ţinut să strige după mine ca la iarmaroc, cum îi e felul", a povestit liberalul, în opinia căruia declaraţia preşedintelui, cu acel prilej, a reprezentat o acuză la adresa Guvernului, pe care altfel îl "girează".