MENIU

Volksbank România a lansat produsul de finanţare pentru programul "Prima Casă"

Foto: infobancare.ro

Volksbank România a lansat miercuri, 15 iulie, produsul de finanţare pentru programul "Prima Casă", pentru care practică marje de 3,63% în cazul împrumuturilor în euro şi de 2,13% în cazul creditelor în lei, a anunţat banca.

Beneficiarii pentru acest produs pot fi persoane fizice cu vârste între 18 şi 65 de ani, care îndeplinesc condiţiile de eligibilitate prevăzute în programul "Prima Casă", iar la sfârşitul perioadei de creditare nu depăşesc vârsta de 65 de ani. Perioada maximă de acordare este de 30 de ani, se mai precizează în comunicatul publicat miercuri de Volksbank.

Dobânda practicată de bancă la împrumuturile în euro este EURIBOR la 3 luni, la care se adaugă marja băncii de 3,63% şi comisionul datorat Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM), de 0,37%, echivalentul unei dobânzi anuale efective (DAE) de 5,43% pe an.

Pentru finanţările în lei, banca aplică ROBOR la 3 luni plus 2,13% (marja băncii) plus 0,37% comision datorat FNGCIMM, ajungându-se astfel la DAE 13,84% pe an. Statul a impus băncilor marje maximale de 4% pentru împrumuturile în euro şi de 2,5% pentru creditele în lei.

De asemenea, clientul nu va plăti niciunul din costurile iniţiale de evaluare, de analiza dosar de credit şi nici un comision lunar de gestiune. Banca nu percepe comision de rambursare anticipată a creditului, iar evaluarea pentru locuinţa achiziţionată va fi efectuată de bancă pe costul său.

 

 

 

Mai multe articole despre:
Volksbank Prima Casă