Volei - CVM Tomis Constanţa l-a transferat pe brazilianul Renato Pareira Fereira
Campioana României la volei masculin, CVM Tomis Constanţa, l-a achiziţionat pe brazilianul Renato Pereira Fereiare, declarat cel mai bun jucător pe postul de secund în campionatul din ţara sa.
Renato întregeşte lista de achiziţii a formaţiei dobrogene, care i-a mai adus în ultima perioadă pe fostul căpitan al naţionalei Cubei, Hernandez Rivera, sârbul Alexandar Mitrovic, venezueleanul Lamus, Mihai Dumitrache şi Igor Didorciuc, ultimii doi transferaţi de la VCM Piatra Neamţ.
În altă ordine de idei, opt jucători care nu au acceptat micşorarea salariilor au părăsit echipa: Toronyai, Brinkman, Ashlei, Miseikis, Daivison, Milotin, Lică şi Pereu.