MENIU

Vodafone a îngheţat salariile şi primele angajaţilor din Marea Britanie

Foto: tehnopol.ro

Vodafone a îngheţat salariile pentru cei 10.000 de angajaţi din Marea Britanie, a renunţat la prime şi a cerut reprezentanţilor de vânzări să păstreze mai mult timp maşinile pe care le au, în încercarea de a diminua costurile cu 1 miliard lire sterline.

Compania de telefonie mobilă ar putea afişa profituri de circa 12 miliarde lire sterline în anul fiscal ce se va termina în martie. La mai puţin de o lună după ce Vodafone a anunţat că disponibilizează 500 de angajaţi în Marea Britanie, un e-mail confidenţial din partea directorului executiv al Vodafone, Guy Laurence, a fost trimis tuturor angajaţilor Vodafone Marea Britanie, în care era descrisă în detaliu îngheţarea lefurilor - "o decizie greu de luat, dar una responsabilă".

În scrisoare, Laurence spunea că "dacă am fi fost de acord cu o majorare de salariu, ar fi trebuit să anunţăm mai multe concedieri". Vodafone, de asemenea, va cere "şoferilor şi celor a căror fişă de post prevede conducerea unei maşini să păstreze mai mult timp automobilele de care dispun".