Vladimir Putin a pictat un tablou pentru o licitaţie caritabilă
Premierul rus Vladimir Putin este o fire sensibilă, un artist! Greu de crezut pentru cei mai mulţi, având în vedere inflexibilitatea sa politică. Totuşi, Vladimir Putin pictează şi operele sale se vând chiar la licitaţie. Este vorba de un tablou desenat de premierul rus, iar banii obţinuţi din vânzarea obiectului de artă vor fi folosiţi în scopuri caritabile.
Lucrarea, intitulată "Uzor" în traducere BRODERIE, a fost realizată de Putin în numai un sfert de oră, fără vreun ajutor şi reprezintă o fereastră a unei case de ţară, împodobită cu un şervet naţional ucrainean.
Tema aleasă este în strânsă legătură cu acţiunea caritabilă "Alfabet" consacrată scriitorului Nikolai Gogol şi nuvelei sale "În noaptea de Ajun". Tabloul lui Putin se va alătura altor 27, pictate de personalităţi din lumea politică şi artistică din rusia care prezintă literele alfabetului rus şi motive din nuvela lui Gogol, autor de origine ucraineană. Veniturile obţinute din licitaţie vor fi donate unei biserici şi la două spitale de pediatrie din Sankt Petersburg.