Vizionarea programelor TV înaintea vârstei de doi ani nu ajută la dezvoltarea intelectuală a copiilor
Vizionarea programelor TV înaintea vârstei de doi ani nu îmbunătăţeşte limbajul sau alte abilităţi cognitive ale copilului, potrivit cercetătorilor americani.
Chiar dacă studiul nu a arătat niciun efect benefic asupra dezvoltării cognitive, el nu a demonstrat nici efecte adverse. Cu toate acestea, pediatrii atrag atenţia asupra altor efecte negative ale televizorului.
"Copii care petrec mult timp în faţa televizorului au risc crescut pentru obezitate, probleme de atenţie şi scăderea calităţii somnului. Părinţii trebuie să fie conştienţi că cei mici nu au niciun beneficiu dacă urmăresc programele tv de la o vârstă fragedă", spune dr. Michael Rich, unul dintre autorii studiului.
Cercetătorii au analizat cazurile a 872 de copii, care au fost consultaţi la naştere, la 6 luni şi la 3 ani, iar mamele au răspuns unor chestionare privind programul de vizionare a programelor tv de către copii, la vârstele de 1 şi 2 ani. Rezultatele studiului vor fi publicate în revista de specialitate Pediatrics.