Vizele pentru români vor fi ridicate până la sfârşitul săptămânii, spune Mihai Ghimpu
Preşedintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, a declarat, la RFI, că va suspenda hotărârea Guvernului prin care Republica Moldova a introdus vize pentru cetăţenii români, estimând că formalităţile vor fi finalizate până cel târziu vineri, măsura urmând să intre în vigoare imediat.
Fostul preşedinte, Vladimir Voronin, a decis să introducă vize pentru cetăţenii români, în urma protestelor declanşate în aprilie 2009, la scurt timp după alegerile parlamentare care au scos oamenii în stradă.
Măsura de introducere a vizelor a fost criticată de mai mulţi oficiali europeni, care au cerut Chişinăului să respecte prevederile legale la care s-a angajat.
Ministrul român de Externe, Cristian Diaconescu, s-a arătat, la rândul său, optimist în acest sens, la începutul lunii septembrie. "Ridicarea vizelor privind circulaţia cetăţenilor români în Republica Moldova este o solicitarea adresată în primul rând de UE, prin concluziile Consiliului din primăvară. Alături de funcţionarea normală a statului de drept şi asigurarea şi apărarea drepturilor cetăţeneşti, această solicitare privind ridicarea vizelor este un reper european faţă de care vom putea judeca opţiunile europene ale oricărui guvern de la Chişinău", a declarat şeful diplomaţiei române.
"Vom vedea care sunt perspectivele. Cred că în condiţiile în care perspectivele europene sunt declarate în acest moment la Chişinău, un astfel de gest nu poate lipsi", a spus Diaconescu.