MENIU

Viorel Moldovan: Sunt nemulţumit de rezultat, s-a văzut că scopul Unirii a fost un punct

Foto: NewsIn

Antrenorul lui FC Braşov, Viorel Moldovan, a declarat, sâmbătă, după remiza albă cu Unirea Urziceni, că rezultatul îl nemulţumeşte şi consideră că tactica oaspeţilor a fost una defensivă, doar pentru obţinerea unui punct, transmite corespondentul NewsIn.

"E un rezultat care mă nemulţumeşte, dar ştiam că va fi foarte greu să îi scoatem din joc. Am făcut o primă repriză bună, în care puteam să marcăm, iar apoi am făcut o parte secundă slabă. S-a văzut că scopul Unirii a fost să scoată un punct. Acum vom încerca să pregătim cât mai bine meciurile cu Gloria Bistriţa, din Cupă şi campionat, care sunt foarte importante", a spus Moldovan.

Tehnicianul oaspeţilor, Dan Petrescu, nu a fost prezent la conferinţă, el fiind suspendat, astfel că în locul său a venit secundul Dumitru Stângaciu. "Trebuie să felicit ambele echipe pentru joc şi pentru efortul depus. Suntem mulţumiţi cu un punct, deşi pe final le-am fi putut obţine pe toate, dar per total e totul bine. Oricum, nu e uşor să joci 7 meciuri în 21 de zile, dar de asta suntem fotbalişti", a opinat fostul portar.

FC Braşov a remizat, sâmbătă, scor 0-0, pe teren propriu cu Unirea Urziceni, într-un meci din etapa a 13-a a Ligii I, şi se menţine pe locul 8 în clasament, la patru puncte de liderul FC Vaslui.